Antena 3 CNN Actualitate Înscrierea la şcoală îi aduce pe părinţi la limita legii. De ce îşi schimbă oamenii buletinele

Înscrierea la şcoală îi aduce pe părinţi la limita legii. De ce îşi schimbă oamenii buletinele

Înscrierea la şcoală îi aduce pe părinţi la limita legii. De ce îşi schimbă oamenii buletinele
Sursa foto: Foto: nou.zhd.ro
de M.Z.    |    02 Mar 2012   •   11:48

Noile reguli pentru înscrierea la şcoală dau naştere unor situaţii tragi-comice. Familiile care doresc să-şi înscrie copiii la o instituţie bine cotată sunt în stare de orice să obţină un loc acolo, chiar dacă uneori sunt la limita legii. În plus, şcolile bune nu mai au bănci suficiente pentru elevii care din toamnă se vor înghesui să le treacă pragul.

Războiul cu Ministerul Educaţiei a început din momentul în care s-au modificat regulile de înscriere la şcoală. Părinţii au căutat metode legale să riposteze.

"Oamenii îşi fac dreptate în felul lor. Au început să-şi facă buletine noi. Atenţie, nu flotant!", a declarat directorul Şcolii Generale "Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti" din Târgovişte, profesor Nicolae Nicolaescu.

La Piteşti, în luna ianuarie, 970 de persoane şi-au schimbat domiciliul. În luna, februarie alte 797 de persoane au făcut cerere de mutaţie la altă adresă. Doar în ultima lună, la Constanţa  peste 500 de persoane şi-au schimbat adresa din buletin.

Copleşiţi de fenomen, profesorii de la şcolile bune s-au văzut nevoiţi să facă propriile anchete, să vadă dacă persoanele respective locuiesc la adresele care figurează în buletin.

Noua lege îi favorizează pe cei care doresc înscrierea la şcoala de circumscripţie, motiv pentru care un buletin valabil înseamnă un loc asigurat în bancă.

Din toamnă, vor intra în sistemul de învăţământ aproximativ 150.000 de copii, la nivel naţional. Ministerul Educaţiei a câştigat deja primul proces în care părinţii cereau suspendarea noii legi.

×
Subiecte în articol: parinti elevi lege adresa Catalin Baba
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close