Antena 3 CNN Actualitate La ordinea zilei. Cine vrea să-i închidă gura stegarului dac?

La ordinea zilei. Cine vrea să-i închidă gura stegarului dac?

La ordinea zilei. Cine vrea să-i închidă gura stegarului dac?
15 Iun 2015   •   20:11

Bărbatul cunoscut pentru că a participat la aproape toate protestele din Capitală ţinând un steag uriaş în mână a fost externat. Supranumit Stegarul Dac, Cezar Avrămuţă a fost lăsat să plece acasă după un control amănunţit făcut de medicii de la spitalul Obregia.

Cezar Avramuţă a transmis pe pagina sa de facebook că starea sa de sănătate este bună şi le-a mulţumit totodată mai multor persoane, dar şi televiziunilor că au fost alături de el în această perioadă. Bărbatul a fost internat după ultimul său protest desfăşurat vineri.

Atunci, Avramuţă a protestat pe Casa Radio timp de mai multe ore. După ce a coborât, bărbatul a fost amendat de poliţie cu o mie de lei. Potrivit unor informaţii, agenţii de poliţie au chemat o ambulanţă, iar protestatarul a fost dus la spitalul Obregia. 

Invitaţii Danei Grecu au comentat pe rând cazul Stegarului Dac. Senatorul Mihai Fifor a spus că nu ştie dacă s-a comis un abuz în ceea ce-l priveşte pe Cezar Avrămuţă. Jurnalistei Elena Cristian i se pare ciudat că protestatarul a fost dus la consult psihiatric abia acum după ce a protestat împotriva CSM şi a şefei acestei instituţii Livia Stanciu, deşi Avrămuţă a mai protestat în nenumărate cazuri de-a lungul anilor.

"Nu poţi să nu faci trimiteri spre metodele securităţii, introduse de aşa-zisa psihiatrie sovietică - protestatarii erau trimişi imediat la spitalul de nebuni", a comentat redactorul şef al cotidianului Jurnalul Naţional, Dan Constantin.
 
Co-realizatorul La Ordinea Zilei, Radu Tudor, a adăugat că Cezar Avrămuţă a recunoscut că a avut ceva probleme şi că a ameninţat că se sinucide, în condiţiile în care petrecuse 7 ore pe respectiva clădire, la 35 de grade Celsius. În plus, starea psihică a lui Avrămuţă fusese amplificată şi de problemele personale.

"Singura controversă, din punctul meu de vedere, e modul în care el a fost dat jos de pe Casa Radio în starea de surescitare în care era, luat de jandarmi şi de poliţişti şi dus la Spitalul Obregia", a punctat Radu.




×
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close