Antena 3 CNN Actualitate Lapte cu aflatoxină, în 34 de ferme. Ministrul Agriculturii: Produsele contaminate au fost distruse

Lapte cu aflatoxină, în 34 de ferme. Ministrul Agriculturii: Produsele contaminate au fost distruse

Lapte cu aflatoxină, în 34 de ferme. Ministrul Agriculturii: Produsele contaminate au fost distruse
Sursa foto: Foto: theifp.ca
22 Mar 2013   •   07:32

Autorităţile au descoperit 67 de probe de lapte cu aflatoxină, ce ar fi putut ajunge pe rafturile magazinelor. Tot laptele a fost aruncat şi nimeni nu a fost afectat, spune ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Şi firma care a distribuit micii din carne de cal pe piaţa din România a fost dată pe mâna justiţiei. ANSVSA a făcut plângere penală companiei din Ploieşti după ce analizele au confirmat suspiciunile privind conţinutul micilor.

Suspiciunile autorităţilor privind micii distribuiţi pe piaţa din România de compania din Ploieşti s-au adeverit. Carnea de vacă era de fapt carne de cal, astfel compania a fost dată pe mâna justiţiei. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte conservele de curcan a fost ridicată alerta pentru că suspiciunile s-au dovedit a fi nefondate.

"Dubla alertă care priveşte pieptul de curcan de la un procesator din România, (...) ancheta a arătat că suspiciunea nu a fost fondată", a declarat preşedintele interimar ANSVSA Vladimir Mănăstireanu.

"La pasta de mici de la un comerciant de mici s-a constatat că într-adevăr este vorba de fraudă", a mai spus Mănăstireanu.

"Referitor la conservele din carne de vită am închis şi această alertă, rezultatele de laborator au arătat că procentul de substituire carne de vită cu carne de cal este de 1%", a declarat preşedintele interimar ANSVSA.

Autorităţile au descoperit 67 de probe de lapte care conţinea aflatoxină. Acesta provin din 34 de ferme şi 20 de unităţi de procesare, dar şi de la automatele de lapte.

"Putem să vă asigurăm că toate cazurile care au fost identificate au fost izolate produsele respective au fost oprite înainte să fie puse în vânzare, înainte să intre în procesare în mare parte dintre acestea, astfel încât să transmitem astăzi un element extremn de important, tot ce se găseşte pe raft în momentul de faţă este bun din punct de vedere al consumului, nu afectează nicidecum sănătatea publică", a declarat ministrul Agriculturii Daniel Constantin.

Toate produsele contaminate au fost distruse iar fermierii au înlocuit furajele.

×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close