Antena 3 CNN Actualitate Legea lustraţiei, adoptată în Parlament. Comuniştii cu funcţii înainte de 1989 nu pot fi numiţi miniştri sau consilieri de stat

Legea lustraţiei, adoptată în Parlament. Comuniştii cu funcţii înainte de 1989 nu pot fi numiţi miniştri sau consilieri de stat

Legea lustraţiei, adoptată în Parlament. Comuniştii cu funcţii înainte de 1989 nu pot fi numiţi miniştri sau consilieri de stat
Sursa foto: Foto: Agerpres
28 Feb 2012   •   13:41
Legea lustraţiei a fost adoptată de Parlament. Comuniştii care au avut funcţii înainte de 1989 nu vor mai putea fi numiţi miniştri sau consilieri de stat.

Proiectul Legii lustraţiei a primit marţi votul final al Camerei Deputaţilor - for decizional în acest sens.  Legea a trecut cu 167 de voturi ”pentru”, patru abţineri şi nici un vot împotrivă.

Mai mulţi deputaţi au apreciat că această lege este necesară la 22 ani de la evenimentele din decembrie 1989 care au marcat căderea regimului comunist.

UDMR susţine votarea acestui proiect de lege. După mai bine de 20 de ani (n.r. - de la Revoluţie), avem nevoie de aceste dispoziţii”, a declarat deputatul UDMR Mate Andras, citat de Agerpres.

Proiectul Legii lustraţiei are în vedere interzicerea unor drepturi pentru cei care au făcut parte din aparatul de partid în vremea regimului comunist din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Ce modificări a suferit Legea Lustraţiei

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor şi Comisia pentru drepturile omului au adoptat, marţi, mai multe modificări la Legea lustraţiei, informează Mediafax.

Modificările operate de comisii definesc mai clar persoanele care au făcut parte din regimul represiv comunist, pentru a se pune de acord cu Decizia Curţii Constituţionale, care a constatat neconstituţionalitatea unor articole din forma veche.

Noua formă precizează că persoanele lustrate trebuie să fi ocupat funcţii politice retribuite de PCR în principalele structuri ale aparatului comunist.

Sunt incluse în categoriile de lustrabili cei care au fost membri ai guvernelor în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (miniştri, secretari de stat, prim-adjuncţi şi adjuncţi ai miniştrilor). Sunt supuşi restricţiilor legii şi cei care au deţinut funcţii ca prim-secretar, secretar al Comitetului judeţean de partid, preşedinte sau vicepreşedinte în consiliile populare judeţene, membrii Colegiului Central de partid sau Comitetului Central.

La fel şi persoanele care au făcut parte din structurile fostei Securităţi şi au colaborat cu aceasta ca poliţie politică.

Au fost incluse în lege ca lustrabili şi cei care au ocupat funcţii ca preşedinte sau preşedinte de secţii la Tribunalul Suprem, procuror general sau procuror general adjunct.







×
Subiecte în articol: parlament ministru comunisti
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close