Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, despre confruntarea cu Traian Băsescu

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, despre confruntarea cu Traian Băsescu

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, despre confruntarea cu Traian Băsescu
16 Iul 2014   •   18:12

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a vorbit în emisiunea 100 de Minute de la Antena 3 despre confruntarea cu Traian Băsescu din timpul consultărilor de la Palatul Cotroceni pe tema reducerii CAS.

Ioana Petrescu a declarat că refuză să fie implicată într-un război politic. „Era clar că aceasta era o întâlnire politică”, a spus ministrul Finanţelor.

Petrescu a mai menţionat că subiectul CAS „a intrat la mijloc” în acest război politic.

„Domnul Traian Băsescu aștepta să spun că voi creşte niște taxe, ceea ce nu voi face, şi asta pentru că am o viziune foarte clară de a folosi politica fiscală pentru a crește economia”, susţine Ioana Petrescu.

"Nu am simţit nevoia să-mi dovedesc diploma de la Harvard la Palatul Cotroceni", a comentat ministrul Finanţelor confruntarea cu preşedintele Băsescu.

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, a precizat că nu i-a dat lui Traian Băsescu studiile privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru că nu sunt publice, dar a precizat, totodată, că FMI le-a avut în urmă cu o lună, iar în privinţa MTO nu putea răspunde "în 5 minute, pe picior", la Cotroceni. "Nu i-am dat studiile. Nu sunt publice. Însă, FMI le-a avut înainte cu o lună", a spus Ioana Petrescu la Antena 3.


Ministrul Finanţelor recunoaşte că ar putea fi nevoie de alte măsuri compensatorii pentru a se încadra în ţinta de deficit pentru anul viitor, dar susţine că "acel deficit" este calculat pe un potenţial, iar datele nu sunt încă disponibile.

"Nu pot să spun acum cum se va face bugetul pe 2015", a adăugat Petrescu.

Ministrul a arătat că proiecţia veniturilor bugetare pentru anul viitor se va face pe baza veniturilor realizate în 2014, atunci când vor fi cunoscuţi mai mulţi indicatori, printre care şi inflaţia din acest an.

"Diferenţa va trebui acoperită, într-adevăr, pe baza unor măsuri care vor fi decise atunci", a continuat Petrescu.

Citiţi şi:

Ce i-a spus Băsescu ministrului de Finanţe în timpul consultărilor de la Cotroceni. Ponta solicită un protocol clar privind prezentarea convorbirilor

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close