Antena 3 CNN Actualitate Ministrul ungar de Externe, invitat la Bucureşti pe tema scandalului steagului secuiesc. MAE: "Interesul cooperării dintre state impune evitarea escaladării atitudinilor"

Ministrul ungar de Externe, invitat la Bucureşti pe tema scandalului steagului secuiesc. MAE: "Interesul cooperării dintre state impune evitarea escaladării atitudinilor"

Ministrul ungar de Externe, invitat la Bucureşti pe tema scandalului steagului secuiesc. MAE: "Interesul cooperării dintre state impune evitarea escaladării atitudinilor"
Sursa foto: Foto: Agerpres
07 Feb 2013   •   18:36

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a avut, joi, o convorbire telefonică cu omologul ungar, Janos Martonyi, demnitarii căzând de acord asupra faptului că interesul cooperării dintre cele două state impune evitarea escaladării atitudinilor şi declaraţiilor publice formulate în cele două ţări.
   
"Cei doi miniştri au exprimat poziţiile Guvernelor român şi respectiv ungar, în legătură cu evoluţiile şi declaraţiile formulate în spaţiul public în ultimele zile, cu sublinierea sensibilităţilor legate de unele aspecte relevante pentru fiecare dintre cele două părţi. La finalul convorbirii, cei doi înalţi demnitari au căzut de acord asupra faptului că interesul cooperării dintre cele două state impune evitarea escaladării atitudinilor şi declaraţiilor publice formulate în cele două ţări", se arată într-un comunicat MAE remis Mediafax.
   
Cei doi oficiali au stabilit, totodată, ca cele două părţi să continue contactele politice bilaterale în perioada următoare, prin utilizarea canalelor şi pe baza standardelor diplomatice obişnuite, inclusiv prin misiunile diplomatice ale celor două ţări acreditate la Bucureşti, respectiv Budapesta, informează MAE.

Din această perspectivă, s-a agreat asupra necesităţii întreprinderii demersurilor corespunzătoare pentru depăşirea dificultăţilor apărute în relaţia bilaterală în ultima perioadă de timp şi promovării demersurilor ce se impun pentru punerea în valoare a unei relaţii de cooperare în spiritul Parteneriatului strategic pentru Europa secolului XXI, încheiat între Guvernele României şi Ungariei la 29 noiembrie 2002.
   
"În acest context, au fost evocate atât respectarea principiului bunei vecinătăţi, cât şi asigurarea la standarde europene a protecţiei minorităţilor naţionale din cele două state. Aceste demersuri vor fi materializate, inclusiv prin intermediul vizitei la Bucureşti, planificată anterior, a ministrului afacerilor externe din Ungaria, Janos Martonyi, în cursul primăverii acestui an. Menţionăm că ultima întrevedere oficială dintre miniştrii afacerilor externe român şi ungar a avut loc, la Budapesta, la 1 octombrie 2012", se mai arată în comunicatul MAE.
   
Secretarul de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt a declarat, marţi, că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc.
   
În replică, premierul Victor Ponta a cerut ministrului de Externe să adopte o atitudine fermă şi să transmită că România nu acceptă de la nimeni din străinătate "obrăznicii" şi lecţii privind funcţionarea autorităţilor locale şi nici sfaturi privind arborarea steagurilor.
  

×
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close