Antena 3 CNN Actualitate Mircea Diaconu, despre trimiterea sa în judecată: "Nu este adevărat. M-a trimis soţia să schimb cauciucurile la maşină"

Mircea Diaconu, despre trimiterea sa în judecată: "Nu este adevărat. M-a trimis soţia să schimb cauciucurile la maşină"

Mircea Diaconu, despre trimiterea sa în judecată: "Nu este adevărat. M-a trimis soţia să schimb cauciucurile la maşină"
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    23 Noi 2012   •   15:17

Actorul Mircea Diaconu, trimis în judecată vineri pentru conflict de interese, a comentat ironic, la Antena 3, că nu este adevărat că a fost trimis în judecată şi, în plus, spune că nu este prima dată când se întâmplă acest lucru.

"Nu, nu e adevărat că m-au trimis în judecată. M-a trimis soţia să schimb cauciucurile la maşină", a comentat Mircea Diaconu, vineri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Actorul a spus apoi că nu este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, pentru că el merge la procuratură din 1968, şi este un obişnuit al cauzei.

"Chiar mă impresionează (ce face Justiţia - n.r.), au muncit un an de zile, au chemat mai mult de jumătate din Teatrul Nottara să dea declaraţii, ca să investigheze cum i-am scăzut salariul soţiei mele şi am făcut nişte economii la buget", a adăugat Mircea Diaconu, care a spus că este încă vicepreşedinte PNL.

Actorul Mircea Diaconu, fost senator PNL, a fost trimis în judecată vineri, fiind acuzate de conflict de interese
. Potrivit Parchetului General, Mircea Diaconu a comis cinci fapte care se încadrează la infracţiunea de conflict de interese.


×
Subiecte în articol: Mircea Diaconu conflict de interese
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close