Antena 3 CNN Actualitate Unul dintre pompierii răniţi în a doua explozie de la Sighetu Marmaţiei este în stare extrem de gravă

Unul dintre pompierii răniţi în a doua explozie de la Sighetu Marmaţiei este în stare extrem de gravă

Unul dintre pompierii răniţi în a doua explozie de la Sighetu Marmaţiei este în stare extrem de gravă
Sursa foto: Foto: hellosm.ro
19 Feb 2012   •   09:44
Update 17:50 - Conform unui reprezentant al Spitalului de Arşi, patru dintre oamenii care au ajuns la spital sunt în stare bună, un al cincilea, un pompier, este în stare gravă. Conform aceleiaşi surse, acesta are arsuri pe circa 80% din suprafaţa corpului.

Nouă pacienţi, dintre care trei cu arsuri pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului, au fost aduşi duminică de la Baia Mare la Bucureşti cu un avion militar, conform subsecretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.
 


"Am adus nouă pacienţi, din care trei cu arsuri pe mai mult de 50 la sută din suprafaţa corporală, iar restul cu arsuri pe 20 -35 la sută din corp, dar care au afectate şi mâinile, ceea ce implică tratament la un centru de specialitate. Zborul a decurs foarte bine. Trei ministere au lucrat împreună extrem de bine, sincronizat, pentru aceste două misiuni (n.r. cea de duminică dimineaţă şi cea actuală), şi anume Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Sănătăţii, toate prin structurile din sistem. Cei de la Serviciul de Ambulanţă din Maramureş au făcut o treabă chiar foarte bună. A avut loc un incident tragic, dar s-a reacţionat la un nivel normal", a spus Arafat.

Potrivit sursei citate, cinci dintre cei nouă pacienţi au fost aduşi la Spitalul de Arşi, iar ceilalţi patru la Spitalul Floreasca, la Secţia de Chirurgie Plastică şi Reparatorie.

Raed Arafat a mai spus că pentru cele două misiuni au muncit şi cei de la sol, în total fiind vorba despre 60 - 70 de persoane.

"La al doilea transport am adus şi o fată care a fost rănită în prima explozie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi care are arsuri la mâini, motiv pentru care a fost luată decizia aducerii ei la Floreasca", a afirmat Arafat.

Acesta a adăugat că există mai multe persoane în stare critică şi că nu se poate pronunţa dacă viaţa le este pusă în pericol, cei care pot face acest lucru fiind doar medicii de specialitate, de la Terapie Intensivă, după ce vor face evaluarea pacienţilor.

A doua deflagraţie a avut loc într-o încăpere separată de cea în care s-a produs explozia azi-noapte.
 


Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a cerut Ministerului Apărării un avion pentru a-i aduce şi pe aceştia la Bucureşti.

Şapte persoane rănite în explozii au fost aduse în Bucureşti, la bordul unui avion militar. Şase dintre ele au fost rănite în urma unei explozii într-un club din Sighetu Marmaţiei şi a şaptea a fost rănită într-o explozie produsă într-un bloc din Abrud.

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, a aprobat efectuarea unei transport umanitar cu o aeronavă militară C-27J Spartan, de la Târgu Mureş şi Baia Mare la Bucureşti, pentru salvarea celor şapte persoane.

Pacienţii au fost asistaţi pe timpul zborului de o echipă medicală SMURD, misiunea fiind aprobată în urma solicitării subsecretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, doctorul Raed Arafat.

Explozia din clubul din Sighet s-a produs sâmbătă noapte, în jurul orei 00:56, din cauza unei acumulări de gaze la un etaj superior al imobilului la parterul căruia se afla discoteca.

×
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close