Antena 3 CNN Actualitate Parlamentarii muncesc puţin, dar vor să se relaxeze. Amenajarea esplanadei sau deschiderea unui centru SPA, printre iniţiativele aleşilor

Parlamentarii muncesc puţin, dar vor să se relaxeze. Amenajarea esplanadei sau deschiderea unui centru SPA, printre iniţiativele aleşilor

Parlamentarii muncesc puţin, dar vor să se relaxeze. Amenajarea esplanadei sau deschiderea unui centru SPA, printre iniţiativele aleşilor
de M.T.    |    25 Oct 2013   •   08:05

Parlamentarii au lucrat doar opt zile în această lună, iar atunci când au ajuns la muncă nu au stat mai mult de câteva ore. Dar, chiar dacă lucrează puţin, în cele câteva zile de muncă, aleşii au obosit atât de mult încât s-au gandit că au nevoie de puţină relaxare.

Aşa se face că printre iniţiativele parlamentarilor se numără amenajarea esplanadei sau deschiderea unei piscine şi a unui centru SPA în interiorul Parlamentului.

După ce şi-au luat liber de Sf. Parascheva, senatorii nu au mai venit miercuri la muncă să recupereze ziua pierdută.

La şedinţa în care urmau să fie dezbătute aproape 50 de iniţiative legislative şi proiecte de lege, au fost prezenţi doar 75 de senatori. Motivul: şedinţa a fost programată mult prea devreme.

Deşi absentează de la muncă şi nu recuperează nici măcar zilele luate libere, pe parlamentari nu are cine să îi tragă la răspundere, aşa cum s-ar întâmpla cu un angajat de rând.

Nici la Camera Deputaţilor aleşii nu sunt mai muncitori. Grăbiţi să plece cât mai repede acasă, aceştia adoptă legi fără să le mai dezbată în plen. Aşa s-a întâmplat şi marţi, când şedinţa de plen s-a încheiat după doar 20 de minute.

În puţinele zile de muncă din luna octombrie, deputaţii au fost preocupaţi să amenajeze esplanada din faţa Palatului Parlamentului sau să găsească uniforme potrivite pentru femeile de serviciu.

De cealaltă parte, senatorii încearcă să găsească noi modalităţi de relaxare. Vor piscină, masaj şi SPA în Parlament.

×
Subiecte în articol: parlamentari piscina
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close