Antena 3 CNN Actualitate Ponta: Brok e demagog, iresponsabil, populist. Ca şi Macovei, are o gândire nazistă, fascistă

Ponta: Brok e demagog, iresponsabil, populist. Ca şi Macovei, are o gândire nazistă, fascistă

Ponta: Brok e demagog, iresponsabil, populist. Ca şi Macovei, are o gândire nazistă, fascistă
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    06 Ian 2014   •   16:31

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că europarlamentarul german Elmar Brok este "demagog, iresponsabil şi populist", care are o gândire "nazistă, fascistă", la fel ca eurodeputatul PDL Monica Macovei.

"Avem politicieni demagogi, iresponsabili, populişti, cum e domnul Brok, care au intervenit dese ori şi în România şi erau foarte bine mediatizaţi de presa băsistă, ca nişte extraordinari europarlamentari. Dar, cu această ocazie, am aflat ce gândesc despre români: că trebuie să ne amprenteze, că trebuie să fim toţi eventual ţinuţi în spatele unor garduri electrificate. Ăştia sunt prietenii lui Macovei. Ce vă miră? De fapt, şi gândesc la fel. O gândire nazistă. Şi doamna Macovei are o gândire fascistă, nazistă. Şi domnul Brok la fel. Cine se aseamănă, se adună", a spus Ponta, potrivit Mediafax.

El a precizat că şi-ar fi dorit ca preşedintele Traian Băsescu să le ia apărarea românilor în Consiliul European sau în celelalte foruri europene, el apreciind că şeful statului nu are însă autoritatea şi credibilitatea pentru a desfăşura astfel de demersuri.

"Evident că mi-aş fi dorit ca domnul Băsescu să-i apere pe români în Consiliul European, pe unde se duce domnia sa. Nu o face pentru că nu are autoritatea şi credibilitatea să facă acest lucru. E mult prea dator ca să poată să ridice vocea în apărarea românilor", a spus premierul.

Victor Ponta a precizat că România a demonstrat şi va demonstra în continuare că aceste accente populiste din Europa sunt nejustificate şi reprezintă un atac la fundamentul Uniunii Europene.

"Ori, asta am făcut cu calm, cu raţiune şi cred că lucrul acesta se va întâmpla şi în continuare. Important este că toate restricţiile au fost ridicate şi nimeni nu le va reintroduce", a mai spus Ponta.

Presa a relatat că preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok, a declarat, recent, că imigranţii care vin în Germania doar pentru ajutoare ar trebui trimişi rapid în ţările de origine.

Elmar Brok vrea ca imigranţii români să fie amprentaţi. Acesta susţine că persoanele care vin în Germania cu scopul de a cere ajutoare sociale trebuie trimise de urgenţă înapoi în ţara de origine.

Citeşte şi:

Cătălin Ivan: Cei care cer amprentarea românilor ar trebui să se întoarcă în Evul Mediu

Europarlamentarul care vrea AMPRENTAREA românilor este fan al lui Bivolaru. A apelat la serviciile unei prostituate, în timp ce era într-o vizită oficială


×
Subiecte în articol: Victor Ponta Monica Macovei
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close