Antena 3 CNN Actualitate Preoţii au sfinţit biserica de gheaţă de la Bâlea Lac

Preoţii au sfinţit biserica de gheaţă de la Bâlea Lac

Preoţii au sfinţit biserica de gheaţă de la Bâlea Lac
Sursa foto: Foto: fudder.de
21 Ian 2012   •   21:31

Cine vrea să se roage, o poate face şi în vârful muntelui, la Bâlea Lac. Astăzi preoţii au sfinţit biserica de gheaţă de acolo. Şi dacă tot au înfruntat viscolul şi zăpada ca să ajungă până sus, turiştii pot să rămână la Bălea Lac şi peste noapte, într-un igluu de închiriat. Oferta e, fireşte, pentru cine suportă temperaturile scăzute.

Câteva zeci de turişti au înfruntat viscolul ca să asiste la slujba de sfinţire a bisericii de gheaţă. Credinţa i-a încălzit, chiar dacă nu erau mai mult de zero grade.

În biserică, totul e sculptat în gheaţă. Inclusiv crucile din altar sau de pe pereţi.

Este singura biserică din România situată la peste 2000 de metri altitudine dar şi singura construită integral din gheaţă. Aici se vor ţine botezuri sau chiar cununii. Cine se încumetă să se cunune în biserica de gheaţă, are şi unde să petreacă noaptea nunţii. Pe lângă hotelul de gheaţă, la Bâlea Lac au fost construite încă patru iglu-uri.

Atmosfera romantică e asigurată de candelabrul sculptat în gheaţă şi de patul acoperit cu pături călduroase. Totuşi, cei care au probleme cu frigul, spun că nimic nu se compară cu confortul de acasă. Chiar şi aşa, hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac nu duce lipsă de amatori. Primii care se vor caza în cele patru igluuri sunt câţiva turişti englezi.

 


×
Subiecte în articol: Balea lac biserica gheata zapada
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close