Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele Băsescu îl atacă pe Regele Mihai: Abdicarea, un act de trădare

Preşedintele Băsescu îl atacă pe Regele Mihai: Abdicarea, un act de trădare

Preşedintele Băsescu îl atacă pe Regele Mihai: Abdicarea, un act de trădare
Sursa foto: Foto: Intact Images
23 Iun 2011   •   08:47
Traian Băsescu îl atacă pe Regele Mihai. Preşedintele a spus la un post de televiziune că decizia regelui de a abdica a fost "un act de trădare". Liderul României a precizat totodată că relaţia sa de apropiere cu prinţul Paul a fost un gest pentru a proba că nu are nimic împotriva Casei Regale.

"Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României” a declarat Traian Băsescu.

"Vedeţi, noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaust împotriva evreilor şi a ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci. Ăsta (mareşalul Antonescu, n.red.) era doar prim-ministru atunci. Unora le dăm averi, iar pe alţii îi considerăm criminali de război - şeful de stat şi prim-ministru. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?", a comentat Băsescu la B1 Tv.
 


Preşedintele a mai spus relaţia sa cu prinţul Paul reprezintă a probă pentru faptul că nu are probleme în ceea ce priveşte Casa Regală. "Eu am făcut un gest să probez că nu am nimic cu Casa Regală, pentru că Paul e parte a Casei Regale", a declarat liderul României.

Principesa Margareta a României a precizat că membrii Casei Regale nu doresc să comenteze spusele preşedintelui.







×
Subiecte în articol: Regele Mihai I
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close