Antena 3 CNN Actualitate Radu Mazăre ar putea fi eliberat din arest preventiv. Decizia magistraţilor nu este definitivă

Radu Mazăre ar putea fi eliberat din arest preventiv. Decizia magistraţilor nu este definitivă

Radu Mazăre ar putea fi eliberat din arest preventiv. Decizia magistraţilor nu este definitivă
Sursa foto: Foto: Agerpres
22 Mai 2015   •   08:49

Radu Mazăre ar putea fi eliberat din arest preventiv. Magistraţii Instanţei Supreme au decis ca primarul suspendat al Constanţei să fie judecat în arest la domiciliu.

Decizia magistraţilor nu este definitivă, motiv pentru care ea poate fi contestată de procurorii anticorupţie.
   
Radu Mazăre este în Arestul Central din 2 aprilie, fiind acuzat că ar fi primit mită 9 milioane de euro de la firme pe care le-ar fi sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi câştigarea de licitaţii.

Radu Mazăre este acuzat că, în perioada 2006 - 2009, beneficiind de ajutorul lui Strutinsky, a solicitat şi primit circa două milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare construirii unor mall-uri în Constanţa.
   
Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.
   
Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008 - 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială, peste şapte milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi primărie a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro).
   
Şi în acest caz, mita ar fi fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între societatea respectivă şi aceeaşi firmă controlată de cei doi inculpaţi, susţin procurorii.
   

×
Subiecte în articol: Radu Mazare
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close