Antena 3 CNN Actualitate Sinteza Zilei: Naţiunea română, faţă în faţă cu liderii săi. Ponta: Nu există nici 1% şanse pentru ca Traian Băsescu să ducă la destrămarea USL

Sinteza Zilei: Naţiunea română, faţă în faţă cu liderii săi. Ponta: Nu există nici 1% şanse pentru ca Traian Băsescu să ducă la destrămarea USL

Sinteza Zilei: Naţiunea română, faţă în faţă cu liderii săi. Ponta:  Nu există nici 1% şanse pentru ca Traian Băsescu să ducă la destrămarea USL
Sursa foto: Foto: Antena 3
de S.T.    |    19 Iun 2013   •   21:37

Premierul României, Victor Ponta, preşedintele Senatului, Crin Antonescu şi Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, au fost invitaţii lui Mihai Gâdea, miercuri seară, în platoul emisiunii "Sinteza Zilei" de la Antena 3.

Aceştia au răspuns celor mai arzătoare întrebări ale momentului.

Conduce USL-ul România?

Crin Antonescu: DA! Cu precizarea: în limitele prerogativelor constituţionale pe care le are fiecare.

-Majoritatea parlamentară are puterea.

Victor Ponta: NU! Toată România nu o conducem noi.

Eu conduc Guvernul! Am toată răspunderea, dar asta nu înseamnă că fac doar ce vreau eu.

Daniel Constantin: Deciziile ne aparţin, dar mai avem de lucru ca toate aceste decizii să fie implementate corespunzător.

-Nu toate deciziile pe care le luăm sunt implementate peste tot. Este nevoie de timp.

Până unde poate să meargă coabitarea? Ce aduce ea pentru oameni?

Ponta: Avantajul principal este acela în care nu mai am intervenţia preşedintelui în activitatea Guvernului. Neavând această intervenţie, nu mai avem conflicte.

-Eu mă simt obligat până în 2016 să-mi dedic toată energia activităţii guvernamentale care afectează activitatea fiecărui român.

Totul ține de deciziile de la nivel guvernamental.

Citeste mai mult: adev.ro/monhx8
-Totul ţine de deciziile de la nivel guvernamental.


Ponta: A fost o singură zi din 5 februarie 2011 în care un jurnalist apropiat lui Băsescu să nu spună că se rupe USL?

Nu e ceva de condamnat. Asta e speranţa celor din jurul lui Traian Băsescu.

-Nu sunt în stare să fie coerenţi.

Daniel Constantin: Traian Băsescu nu reuşeşte să rupă USL-ul acum, aşa cum nu a reuşit nici în trecut.

-Este o mare diferenţă între Train Băsescu de acum şi Traian Băsescu cel care era până în mai 2012. Acum, Băsescu poate doar să vorbească. Până atunci (mai 2012) putea să şi facă lucruri.

-Dacă nu a reuşit să rupă USL-ul atunci când putea să facă anumite lucruri, cu siguranţa nu va putea face asta acum.

VEZI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII "Sinteza Zilei".



×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close