Antena 3 CNN Actualitate Stolojan, audiat la Parchetul General în legătură cu declaraţia de avere. Voinescu, avocatul acestuia

Stolojan, audiat la Parchetul General în legătură cu declaraţia de avere. Voinescu, avocatul acestuia

Stolojan, audiat la Parchetul General în legătură cu declaraţia de avere. Voinescu, avocatul acestuia
Sursa foto: Foto: Agerpres/Intact Images
de M.Z.    |    17 Iun 2013   •   11:03
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a fost audiat la Parchetul General, luni dimineaţă, în dosarul în care ANI îl acuză de fals în declaraţii pentru că nu şi-a trecut în declaraţiile de avere acţiunile la Transgaz Mediaş. Este vorba de suma de 94.000 euro.

"Am fost pur şi simplu ca să prezint situaţia în legătură cu acel comunicat dat de ANI cu privire la faptul că eu am raportat deţinerile de acţiuni pe care le aveam la 31 decembrie 2011 în loc de iunie 2012 când am depuse declaraţia. Am explicat de ce am raportat în acest fel", a precizat Theodor Stolojan, potrivit Mediafax.

Fostul vicepreşedinte PDL, Sever Voinescu, a fost şi el la Parchetul General.  Conform sursei citate, el a fost în calitate de avocat. "Am fost ca avocat într-o cauză", a spus Voinescu.
 
Potrivit unor surse judiciare, Sever Voinescu a fost la Parchetul instanţei supreme împreună cu Stolojan în calitate de avocat al europarlamentarului. Conform surselor citate, dosarul în care a fost audiat Stolojan se află în faza actelor premergătoare.
 
Cei doi au stat la Parchet aproximativ 40 de minute şi au vorbit cu procurorii.

Parchetul a precizat că este vorba despre o audiere de rutină şi nu s-a început urmărirea penală.



 

 

×
Subiecte în articol: Theodor Stolojan Sever Voinescu parchet general fals in declaratii
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close