Antena 3 CNN Actualitate Teodor Meleşcanu, despre decizia lui Băsescu: Este o bună practică democratică să numeşti pe cineva din opoziţie la SIE

Teodor Meleşcanu, despre decizia lui Băsescu: Este o bună practică democratică să numeşti pe cineva din opoziţie la SIE

Teodor Meleşcanu, despre decizia lui Băsescu: Este o bună practică democratică să numeşti pe cineva din opoziţie la SIE
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    28 Feb 2012   •   11:17

Senatorul Teodor Meleşcanu a declarat, marţi, că apreciază gestul preşedintelui Traian Băsescu de a numi pe cineva din opoziţie la conducerea unui serviciu de informaţii.

"Este o bună practică democratică de a numi pe cineva din opoziţie la SIE", a spus viitorul şef al serviciilor secrete, marţi, înainte de a fi audiat de comisiile reunite pentru controlul activităţii SIE.

În ceea ce priveşte paralela dintre statutul său de membru PNL şi şefia SIE, Teodor Meleşcanu a spus că a luat decizia de a accepta propunerea preşedintelui Traian Băsescu fără să se consulte cu cineva din partid.

"E o decizie a mea să accept (propunerea de a fi şef al SIE - n.r.), nu m-am mai consultat cu nimeni din partid, e o decizie personală pe care am adoptat-o", a precizat Meleşcanu.

Întrebat ce părere are despre decizia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, de a-l exclude din partid, Teodor Meleşcanu a spus că este greu să excluzi dintr-o formaţiune politică pe cineva care este deja autosuspendat.

Conform Statutului PNL, membrii partidului se pot autosuspenda din calitatea de membru al formaţiunii politice numai în cazul ocupării unei funcţii publice incompatibile cu calitatea de membru al unui partid politic conform legii şi numai pe durata îndeplinirii acestora, scrie Mediafax. Suspendarea se poate face pe o perioadă de maxim patru ani.

În cazul în care funcţia deţinută este cea de preşedinte de filială sau de organizaţie, autosuspendarea din funcţie atrage demisia din funcţia respectivă. Persoana autosuspendată are obligaţia respectării prevederilor Codului Etic al PNL.

Conform Statutului, sancţiunea excluderii unui membru (simpatizant, activ sau de onoare) din PNL se poate aplica în una din următoarele situaţii: dacă a încălcat hotărârile organismelor de conducere ale partidului; dacă a săvârşit abateri grave de la disciplina partidului, inclusiv prin acţiuni sau declaraţii publice împotriva hotărârilor luate prin vot de organismele de conducere ale partidului la toate nivelele sau împotriva conducerii partidului la toate nivelele, împotriva imaginii şi prestigiului partidului şi împotriva candidaţilor PNL la toate funcţiile publice de la orice nivel; dacă persoana în cauză a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate sau i s-a interzis exercitarea drepturilor politice sau cetăţeneşti, prin hotărâre judecătorească definitivă; dacă persoana în cauză a fost dovedită ca fiind colaborator sau informator sau ofiţer al fostei Securităţi.

Meleşcanu a mai spus că nu vor fi probleme de fond la audierea sa de către comisiile parlamentare, având în vedere experienţa şi pregătirea pe care le are, ci doar, eventual, probleme de procedură.

"Nu cred că, la experienţa şi la pregătirea pe care o am, vor fi probleme de fond, eventual probleme de procedură", a spus Meleşcanu.

Teodor Meleşcanu, propus pentru funcţia de director SIE, este audiat marţi de Comisiile de apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, împreună cu Comisia parlamentară specială de supraveghere a activităţii SIE.

La ora 13.00 urmează să aibă loc şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pentru numirea directorului SIE.

Luni, senatorul a fost propus de preşedintele Traian Băsescu pentru funcţia de director al SIE.

"Am acceptat această propunere considerând că ea poate contribui la consolidarea practicii instituite de preşedintele Traian Băsescu de a numi la conducerea serviciilor de informaţii persoane care fac parte din opoziţia parlamentară, şi nu din majoritate şi că renunţarea la această practică, din cauza crizei parlamentare, ar avea un efect negativ asupra evoluţiei pe viitor a sistemului politic românesc", a declarat Meleşcanu, menţionând că, începând de luni, s-a autosuspendat pe o durată nedeterminată din calitatea de membru al PNL.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat luni, că va cere excluderea din partid a lui Teodor Meleşcanu, adăugând că nominalizarea la şefia SIE este "o afacere" între Traian Băsescu şi Meleşcanu.

"Domnul Meleşcanu nu a informat nici BPC, nici pe mine, nici un alt coleg, după ştiinţa mea, pe nimeni. Am primit din partea domnului Meleşcanu azi un fel de cerere, în care ne anunţă că se autosuspendă din PNL. Nu e cazul pentru că voi cere excluderea d-lui Meleşcanu din PNL pentru motive lesne de înţeles", a afirmat luni Crin Antonescu, la finalul şedinţei USL.

Liderul grupului parlamentar al PNL din Senat, Puiu Haşotti, a declarat luni, că parlamentarii USL nu vor participa la audierea senatorului Teodor Meleşcanu pentru ocuparea funcţie de director al Serviciului de Informaţii Externe.

Vicepreşedintele Senatului, Petru Filip (PDL), a precizat marţi, că la şedinţa Birourilor permanente nu au fost prezenţi reprezentanţii opoziţiei, cu excepţia liderului deputaţilor PSD, Mircea Duşă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a reiterat marţi că, din punct de vedere constituţional, avizul din comisiile parlamentare este unul consultativ, singurul care contează fiind plenul.




×
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close