Antena 3 CNN Actualitate Un român a luat „bronzul“ la Salonul de Invenţii Geneva pentru un dispozitiv auto ingenios, folosit pe vreme caniculară

Un român a luat „bronzul“ la Salonul de Invenţii Geneva pentru un dispozitiv auto ingenios, folosit pe vreme caniculară

Un român a luat „bronzul“ la Salonul de Invenţii Geneva pentru un dispozitiv auto ingenios, folosit pe vreme caniculară
Sursa foto: Foto: jurnalul.ro
10 Apr 2011   •   17:17

Un român din Deva, de profesie inginer auto, a reuşit să câştige medalia de bronz la Salonul Internaţional de Invenţii Geneva 2011 (6-10 aprilie), cu un dispozitiv care permite creşterea puterii motorului unei maşini, în paralel cu reducerea consumului de carburant în zilele de caniculă, transmite Agerpres.

Invenţia românului Corneliu Birtok-Băneasă se numeşte "deflector integrat pentru radiaţiile termice provenite de la motoarele cu ardere internă".

"Deflectorul este foarte bun pe timp de vară pentru că menţine densitatea aerului crescută, se evită supraîncălzirea şi pierderile de putere ale motorului. Fără deflector, galeria de admisie şi filtrul ating 80 de grade, în timp ce folosirea dispozitivului scade temperatura la 25-30 de grade Celsius, într-o zi caniculară. Utilizarea deflectorului duce la creşterea puterii motorului şi reduce consumul de carburant", a explicat inventatorul.

Dispozitivul creat de românul Corneliu Băneasă urmează să primească brevetul de invenţie de la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

Cine este inventatorul român Băneasă

Corneliu Birtok-Băneasă nu este la prima invenţie de acest fel. Pe plan european, el s-a remarcat pentru prima dată atunci când a creat un filtru de aer supra-aspirant inversat, care scade cu 15% consumul de carburant al autovehiculelor, în condiţii de trafic urban.

Filtrul de aer a fost medaliat cu aur la diverse saloane internaţionale de inventică din Europa, printre care se numără cele de la Bruxelles, Zagreb, Geneva, Bucureşti şi Iaşi.

De asemenea, românul a fost recompensat cu Premiul WIPO (The World Intellectual Property Organization) la Salonul Internaţional de Inventică de la Moscova 2010 şi cu medalia de aur la Salonul Internaţional de Inventică IIFME (International Invention Fair of the Middle East), desfăşurat în noiembrie 2010, în Kuweit.




×
Subiecte în articol: inventie
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close