Antena 3 CNN Actualitate Bilanţul catastrofei aviatice de la Tuzla: 12 morţi şi doi răniţi (VIDEO)

Bilanţul catastrofei aviatice de la Tuzla: 12 morţi şi doi răniţi (VIDEO)

Bilanţul catastrofei aviatice de la Tuzla: 12 morţi şi doi răniţi (VIDEO)
06 Iul 2010   •   02:46

Unul dintre cei trei militari răniţi în accidentul aviatic petrecut luni după-amiază la Tuzla a încetat din viaţă în cursul nopţii. Bilanţul catastrofei aviatice se ridică, în prezent, la 12 morţi şi doi răniţi. Marţi dimineaţă, Ministerul Apărării Naţionale a făcut publice numele militarilor care şi-au pierdut viaţa în urma acestui accident.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale, locotenentul Liviu Antim, unul dintre militarii răniţi în catastrofa aviatică din 5 iulie, de la aerodromul din Tuzla, a decedat în cursul nopţii de luni spre marţi.

"După acordarea primului ajutor la faţa locului, militarul a fost evacuat de urgenţă cu un elicopter la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC). În ciuda eforturilor depuse de personalul medical, viaţa militarului nu a mai putut fi salvată", precizează biroul de presă al MApN.

Locotenentul Liviu Antim se număra printre cei trei militari care au supravieţuit accidentului aviatic. Starea acestuia era, însă, una gravă. Militarul se afla în comă, avea arsuri de gradele trei şi patru şi suferise o fractură de femur.

Starea celorlalţi doi militari răniţi, căpitanul Daniel Bâlsanu şi maistrul militar clasa a IV-a Marius Nazare, este stabilă, aceştia fiind internaţi la SUUMC pentru investigaţii medicale suplimentare şi tratament, mai precizează MApN. Cel mai probabil, în următoarele zile, vor trece însă printr-o serie de operaţii.

Victimele catastrofei aviatice

Avionul de tip Antonov 2 care s-a prăbuşit luni după-amiază pe aerodromul Tuzla aparţinea Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene din Boboc. În momentul producerii incidentului, aeronava executa o misiune de zbor pentru antrenamente de paraşutare. Bilanţul victimelor se ridică la 12 morţi şi doi răniţi.

Unul dintre militarii care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic de la Tuzla este comandantul Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc, comandorul Nicolae Jianu. Printre cele mai importante funcţii ocupate de-a lungul carierei se numără şef al cercetării şi şef de stat major la Grupul 91 Aviaţie Vânătoare, şef birou navigaţie aeriană şi şef secţie securitate zbor la Statul Major al Forţelor Aeriene şi locţiitor al comandantului la Baza 95 Aeriană. Nicolae Jianu era căsătorit şi avea doi copii.

O altă victimă a tragediei de la Tuzla este Lavinia Guită. Era singura reprezentantă de la Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc care pilota avionul de tip AN 2. Lavinia Guită a absolvit Institutul Militar de Aviaţie în anul 2007, iar un an mai târziu, în iulie 2008, ea a fost decorată de generalul Constantin Croitoru.

Marţi dimineaţă, Ministerul Apărării Naţionale a făcut publice numele şi fotografiile victimelor accidentului de la Tuzla. În urma catastrofei aviatice şi-au pierdut viaţa patru militari din cadrul Forţelor Aeriene şi opt din cadrul Forţelor Navale:

- Comandorul Nicolae Jianu avea 49 de ani, era căsătorit şi avea doi copii

cdor_jianu_nicolae.sized_640

 

- Locotenent-comandorul Cătălin Vicenţiu Antoche avea 34 de ani, era căsătorit şi avea un copil

lt_cdor_antoche_catalin_vicentiu.sized_640

 

- Locotenentul Lavinia Guiţă avea 26 de ani şi era necăsătorită

lt_guita_lavinia.sized_640

 

- Maistrul militar clasa I Răzvan Rângheţ avea 43 de ani, era căsătorit şi avea doi copii

m_m_ringhet_g_razvan.sized_640

- Locotenentul Liviu Antim avea 27 de ani şi era necăsătorit

liviu_antim_640


- Maistrul militar clasa a II-a Florin Claudiu Cişmaşu avea 34 de ani, era căsătorit şi avea doi copii

claudiu_cismasu_640

 

- Maistrul militar clasa a II-a Cătălin Rădoi avea 36 de ani, era căsătorit şi avea un copil

catalin_radoi_640

 

- Maistrul militar clasa a III-a Băduţ Papuc avea 29 de ani şi era necăsătorit

badut_papuc_640

 

- Fruntaşul Constantin Vlăduţ Sărman avea 26 de ani şi era necăsătorit

vladut_sarman_640

 

- Fruntaşul Marius Cătălin Chioveanu avea 22 de ani şi era necăsătorit

catalin_chioveanu_640

 

- Fruntaşul Cosmin Furtună avea 28 de ani şi era necăsătorit

cosmin_furtuna_640


- Soldatul Cosmin Florescu avea 25 de ani şi era necăsătorit

cosmin_florescu.sized_640

Antena3.ro

Foto articol: Mediafax


×
Subiecte în articol: tuzla accident aviatic
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close