Viaţă de porc românesc: Va fi crescut într-un mediu liniştit, sub o anumită lumină, fără să stea în curent
În plus, fermierii vor fi obligaţi să le asigure o luminozitate de cel puţin 40 de lucşi opt ore pe zi, potrivit unui proiect de ordin al ANSVSA, informează Mediafax.
În timpul verii, umiditatea relativă în spaţiul de creştere a porcilor va fi mărită artificial cu ajutorul pulverizatoarelor amplasate pe plafon, iar nivelul noxelor din adăpost nu trebuie să depăşească 15 mg/m3, potrivit proiectului de ordin pentru aprobarea normelor metodologice de monitorizare a standardelor de microclimat pentru porcinele din exploataţiile comerciale.
Proiectul de act normativ prevede şi că în zona în care porcii "sunt cazaţi permanent" trebuie să se evite zgomotele mai puternice de 85 de decibeli. Fermierii vor fi obligaţi şi să evite zgomotele constante sau bruşte în vecinătatea animalelor.
În adăposturile pentru porcine volumul de aer circulant trebuie să se încadreze în anumite intervale, în funcţie de vârsta porcului şi de anotimp, iar în zona de odihnă a animalelor nu trebuie să existe curenţi de aer.
În plus, instalaţiile de adăpare şi hrănire trebuie să fie proiectate, construite şi amplasate astfel încât să fie reduse la minimum riscul de contaminare a apei şi "efectele dăunatoare ale competiţiei dintre animale".
O altă prevedere din proiectul de act normativ spune că nici un animal nu trebuie să fie adăpat într-un mod care să îi producă "suferinţe inutile" sau vătămări.
Respectarea măsurilor va fi verificată de direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
-
Un bărbat din Drobeta, beat criţă, s-a urcat pe arteziana din centrul oraşului după ce a fugit din ambulanţa care îl ducea la psihiatrie
26 Mai, 22:52 | 0 comentarii -
Ce face băutura din om. A lovit oamenii care încercau să îl ajute şi a rupt o targă
26 Mai, 22:31 | 0 comentarii -
Gorj: Inundaţiile au distrus zeci de gospodării şi peste 50 de hectare de culturi
26 Mai, 21:55 | 0 comentarii -
GSP.roCe l-a impresionat pe Bute la cîntarul oficial: "A fost incredibil"
-
Bistriţa: Fostul poliţist care a accidentat mortal o elevă pe o trecere de pietoni a fost arestat
26 Mai, 20:47 | 0 comentarii -
Ceremonia de înhumare a lui Nyiro ar urma să aibă loc. Liderul Partidului Civic Maghiar: Nu mai trăim în comunism
26 Mai, 19:25 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5






cand se vor indeplini aceste conditii poti sa spui ca:
In Romania pana si porcii traiesc mai bine ca oamenii!