Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Australianul Simon Gerrans a câştigat etapa a treia din Turul Franţei

Australianul Simon Gerrans a câştigat etapa a treia din Turul Franţei

Australianul Simon Gerrans a câştigat etapa a treia din Turul Franţei
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    01 Iul 2013   •   18:34

Ultima etapă din ediţia 100 a Turului Franţei care s-a desfăşurat în Corsica a fost câştigată de australianul Simon Gerrans, aflat la a doua victorie a carierei în Marea Buclă.

Gerrans a trecut primul linia de sosire la finalul etapei a treia, desfăşurate între Ajaccio şi Calvi, pe o distanţă de 145,5 km, după un sprint senzaţional în care a reuşit să-l învingă pe slovacul Peter Sagan, marele favorit al zilei.

„Echipa a făcut o treabă fantastică. A fost o etapă la care mă gândeam de ceva vreme şi, din fericire, m-am simţit bine şi am reuşit să obţin prima victorie pentru Orica-GreenEdge într-un mare tur”, a spus rutierul de 33 de ani.

Podiumul etapei a fost completat de spaniolul Jose Joaquin Rojas, de la Movistar.

Tricoul galben rămâne, pentru a doua etapă la rând, pe umerii belgianului Jan Bakelants, de la Radioshak, în timp Sagan se consolează cu faptul că a preluat tricoul verde (sprinteri), pe care l-a câştigat la ediţia trecută.

Francezul Pierre Rolland şi-a păstrat tricoul alb cu buline roşii (căţărători), la fel ca şi polonezul Michal Kwiatkowski pe cel alb (tineri).

Este de aşteptat ca etapa de marţi, un contratimp pe echipe care va avea loc la Nisa, pe o distanţă de 25 de km, să aducă schimbări importante în clasamentul general, cu britanicul Chris Froome în postura de mare favorit să preia tricoul galben.

×
Subiecte în articol: Turul Frantei Le Tour tricoul galben
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close