Antena 3 CNN Life Știinţă Aventura robotului Curiosity pe Marte continuă. Primele urme lăsate pe solul marţian. Ce zone a mai explorat roverul

Aventura robotului Curiosity pe Marte continuă. Primele urme lăsate pe solul marţian. Ce zone a mai explorat roverul

Aventura robotului Curiosity pe Marte continuă. Primele urme lăsate pe solul marţian. Ce zone a mai explorat roverul
Sursa foto: Foto: NASA.gov
23 Aug 2012   •   12:28

Robotul Curiosity s-a deplasat cu succes pentru prima dată de când a ajuns pe Marte, în zona unde a coborât la începutul lunii august, care a fost denumită de NASA "Bradbury Landing" în onoarea legendarului scriitor american de science-fiction Ray Bradbury, informează AFP.

Prima deplasare (de câţiva metri) reuşită de Curiosity pe Marte a fost realizată cu succes miercuri, înainte de plecarea sa spre zona Glenelg în zilele următoare.

Experţii NASA care coordonează misiunea Curiosity au confirmat, totodată, faptul că roţile robotului s-au învârtit pentru prima dată miercuri.

"Curiosity a rulat pentru prima dată pe Marte, cu succes. Avem un sistem de deplasare în perfectă stare de funcţionare pe robotul nostru", a declarat Matt Heverly, cel care este responsabil cu deplasarea roverului Curiosity.



Robotul, care nu s-a mişcat de la sosirea lui în craterul Gale de pe Marte, în noaptea de 5 spre 6 august, a rulat aproximativ patru metri înainte, apoi a pivotat spre dreapta, la 90 de grade, şi apoi a mers cu spatele câţiva metri.

"În urma acestor manevre, robotul se află la circa 6 metri de locul unde a coborât acum 16 zile", informează NASA.

O imagine realizată de Curiosity din noua lui poziţie arată foarte clar urmele lăsate de roţile lui pe solul marţian.



În perioada următoare, Curiosity va rula în direcţia Glenelg, la 500 de metri de locul în care se află în prezent, în craterul Gale. Este o destinaţie opusă faţă de Muntele Sharp - obiectivul final al robotului -, dar situat la joncţiunea a trei terenuri diferite din punct de vedere geologic, care îi interesează foarte mult pe oamenii de ştiinţă.

Curiosity este prima misiune de astrobiologie lansată de NASA, fiind de asemenea şi cel mai sofisticat şi mai performant laborator ştiinţific robotizat trimis vreodată de pământeni pe o altă planetă.


 

×
Subiecte în articol: Curiosity Marte planeta rosie
Parteneri
Misterul navei scufundate în Marea Neagră se adâncește
x close