Antena 3 CNN Life Știinţă Schimbarea care va afecta omenirea. NASA confirmă cel mai scăzut nivel din istorie al gheţii arctice

Schimbarea care va afecta omenirea. NASA confirmă cel mai scăzut nivel din istorie al gheţii arctice

Schimbarea care va afecta omenirea. NASA confirmă cel mai scăzut nivel din istorie al gheţii arctice
Sursa foto: Foto: www.whales.org.a
28 Aug 2012   •   10:32
Cantitatea de gheaţă din zona arctică s-a topit într-un ritm record în acest an, atingând cel mai mic nivel de când oamenii de ştiinţă au început măsurătorile, cu ajutorul sateliţilor, în 1979, relatează BBC News. Cercetătorii susţin că schimbarea este una fundamentală şi ireversibilă.

Mai mult, cercetătorii avertizează că, în mod normal, gheaţa atinge cel mai mic nivel în luna septembrie, aşa că se aşteaptă ca fenomenul de topire să ia amploare în perioada care urmează.

Potrivit NASA, suprafaţa gheţii a ajuns la 4,1 milioane de kilometri pătraţi. Cel mai mic nivel atins până acum era de 4,17 milioane de kilometri pătraţi în septembrie 2007.

Oamenii de ştiinţă au observat, în ultimele trei decenii, un declin cu 13 % pe deceniu a suprafeţei de gheaţă.



Spre deosebire de 2007, temperaturile nu au fost foarte ridicate în zona arctică. Însă stratul de gheaţă devine din ce în ce mai subţire şi, bineînţeles, gheaţa se topeşte mult mai uşor”, explică specialistul NASA Joey Comiso.

"Mai mulţi cercetători au prezis în urmă cu numai câţiva ani că, până în 2016, pe timpul verilor, zona arctică va rămâne fără gheaţă. Eu am fost unul dintre acei oameni de ştiinţă şi, bineînţeles, am fost ridiculizat la acea vreme. Dar predicţiile noastre s-au adeverit”, a declarat Peter Wadhams de la Universitatea Cambridge.

Cantitatea de gheaţă din zona polară ajută la păstrarea echilibrului sistemului climatic global. De asemenea, datorită suprafeţei sale lucioase, calota îngheţată reflectă peste 80% din lumina solară, mai precizează cercetătorii.

Drept urmare, atunci când gheaţa se topeşte, creşte şi suprafaţa oceanului expusă luminii solare care este absorbită în cantitate de 90% şi conduce la încălzirea Oceanului Arctic.


×
Subiecte în articol: oceanul arctic calota glaciara gheata NASA
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close