Antena 3 CNN Externe Marea Britanie. Fumătorii nu vor mai putea deveni asistenți maternali

Marea Britanie. Fumătorii nu vor mai putea deveni asistenți maternali

Marea Britanie. Fumătorii nu vor mai putea deveni asistenți maternali
29 Oct 2008   •   16:58

În timp ce în România cazurile de copii abuzați aflați în grija asistenților maternali sunt din ce în ce mai dese, autoritățile din Marea Britanie impun reguli foarte stricte persoanelor care vor să ia copii în grijă. Astfel, fumătorii nu vor mai putea deveni asistenți maternali. Măsura are ca scop limitarea expunerii copiilor la fumatul pasiv.
Începând cu acest an, toți britanicii care vor dori să devină asistenți maternali vor fi avertizați, în timpul procesului de angajare, că fumatul le va reduce semnificativ șansele ca un copil să le fie încredințat, informează ?Daily Mail?. Mai mult, din 2010, nici un fumător nu va fi acceptat de autorități în programul de asistență maternală.
În ceea ce îi privește pe asistenții maternali deja integrați în program și care fumează, situația acestora va fi reevaluată anual și vor fi sfătuiți să renunțe la acest obicei care ar putea dăuna sănătății copiilor pe care îi au în grijă. Cei care vor decide să renunțe la fumat vor fi ajutați prin intermediul unor programe speciale și le vor fi furnizate informații referitoare la efectele fumatului pasiv asupra copiilor.
Această nouă regulă îi vizează în special pe copiii care au sub cinci ani, pe cei cu handicap, care sunt nevoiți să petreacă foarte mult timp în casă și pe cei cu probleme respiratorii.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Marea Britanie
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close