Antena 3 CNN Externe Medvedev: extinderea "nesfârşită" a NATO este o motiv de preocupare

Medvedev: extinderea "nesfârşită" a NATO este o motiv de preocupare

Medvedev: extinderea "nesfârşită" a NATO este o motiv de preocupare
Sursa foto: dmitri medvedev
26 Feb 2010   •   04:29

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a declarat că nu doreşte o revenire la vremurile sovietice. Întrebat în cadrul unui interviu pentru Paris Match dacă împărtăşeşte amintirile nostalgice ale multor ruşi pentru vremurile sovietice, Medvedev a declarat că emoţiile nu ar trebui să aibă întâietate în faţa gândirii raţionale.
"M-am născut în Uniunea Sovietică, am primit educaţia în acea vreme. Dar societate în care noi am trăit, ideologia şi principiile sale sunt total străine mie. Emoţional, multe amintiri al acelor vremuri îmi sunt dragi, dar gândindu-mă la economie... nu mi-ar plăcea să revin la acele condiţii nici măcar pentru un moment?, declara acesta pentru revista franceză înaintea vizitei la Paris, pe 1-3 martie.
De asemenea, acesta a respins speculaţiile că noua doctrină militară a Moscovei ar reprezenta o revenire la tensiunile Războiului Rece. Medvedev a negat că NATO este desemnat ca principala ameninţare la adresa securităţii naţionale a Rusiei în doctrina militară aprobată la începutul acestei luni.
Dar a subliniat că extinderea "nesfârşită" a NATO este o cauză reală de preocupare.
"NATO nu este principala ameninţare militară în doctrina militară. Chestiunea este extinderea neîncetată a NATO prin înghiţirea ţărilor care fie au fost cândva parte a Uniunii Sovietice sau vecinii noştri apropiaţi. Aceasta, desigur, pune unele probleme, deoarece oricum am privi, NATO este o alianţă militară."
El mai arăta că incursiunea NATO la graniţele Rusiei şi desfăşurarea de rachete "nu poate decât să ne îngrijoreze."
"Aceasta nu înseamnă că revenim la Războiul Rece, dar trebuie să luăm unele lucruri în calcul."
Antena3.ro

×
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close