Antena 3 CNN Externe Moartea preşedintelui polonez, "prezisă" în farsa privind invadarea Georgiei de către Rusia? (VIDEO)

Moartea preşedintelui polonez, "prezisă" în farsa privind invadarea Georgiei de către Rusia? (VIDEO)

Moartea preşedintelui polonez, "prezisă" în farsa privind invadarea Georgiei de către Rusia? (VIDEO)
Sursa foto: televiziune
13 Apr 2010   •   11:50

Cauzele accidentului aviatic în care preşedintele polonez, Lech Kaczynski, şi-a pierdut viaţa continuă să fie învăluite în mister. Potrivit informaţiilor oficiale, unul dintre motivele prăbuşirii avionului prezidenţial ar fi fost bariera lingvistică, mai exact proasta comunicare dintre pilot şi turnul de control. Însă tot mai multe informaţii referitoare la o presupusă implicare a ruşilor în moartea preşedintelui au împânzit internetul.

Cum a fost posibil ca un număr atât de mare de membri ai elitei militare şi politice din Polonia să călătorească în acelaşi avion? Oare autorităţile ruse au vreo implicare în accidentul dramatic care a şocat întreaga Polonie, în condiţiile în care existau tensiuni între cele două state?

Moartea preşedintelui polonez, "prevestită" de o... farsă?

În acest context, jurnaliştii geogieni amintesc de farsa postului de televiziune Imedi, din 13 martie, potrivit căreia Rusia ar fi invadat teritoriul georgian. Se pare că în falsa ştire ar fi fost inclusă şi informaţia că preşedintele polonez ar fi decedat într-un accident aviatic.

Deşi informaţia referitoare la falsul deces al preşedintelui polonez nu a fost mediatizată la momentul respectiv de nici una dintre agenţiile de ştiri importante, ea a luat amploare pe internet după realul deces al lui Lech Kaczynski.

Potrivit Georgia Times, postul de televiziune georgian Imedi ar fi menţionat moartea preşedintelui polonez într-un accident aviatic, în timpul farsei din 13 martie. La mai puţin de o lună, avionul în care se afla Lech Kaczynski s-a prăbuşit pe teritoriul Rusiei, ducând nu numai la moartea acestuia şi a soţiei, dar şi a unui număr foarte mare de demnitari polonezi.

Farsă sinistră pe 13 martie: Rusia a invadat Georgia



Pe 13 martie, un post de televiziune din Georgia a pus în scenă o farsă sinistră, mai ales că mulţi telespectatori au luat-o în serios. Postul a anunţat că armata rusă a invadat din nou ţara, iar preşedintele Saakaşvili a fost ucis. Oamenii au intrat în panică, iar autorităţile au reuşit cu greu să restabilească liniştea.

Jurnalul televiziunii Imedi a prezentat o serie de ştiri de-a dreptul alarmante. Trupele ruseşti, sprijinite de aviaţie, intraseră din nou în Georgia, ca în august 2008. Tancurile ajunseseră în periferiile capitalei iar preşedintele Saakaşvili fusese ucis. Relatările erau însoţite de imagini de arhivă şi de un interviu mai vechi al preşedintelui rus Dmitri Medvedev.



Tragedie: Preşedintele Lech Kaczynski, mort într-un accident aviatic

Preşedintele Lech Kaczynski a murit sâmbătă dimineaţă, după ce avionul prezidenţial s-a prăbuşit la Smolensk, în Rusia. La bord se aflau membrii delegaţiei oficiale, printre care soţia preşedintelui, liderii a două partide poloneze, şeful Statului Major, ministrul adjunct al Afacerilor Externe, dar şi şeful Băncii Centrale a Poloniei. A fost decretată o săptămână de doliu în Polonia şi o zi de doliu în Rusia.


Antena3.ro

×
Subiecte în articol: presedinte Polonia Lech Kaczynski
Parteneri
Români blocaţi de 24 de ore pe aeroportul din Dubai
x close