Antena 3 CNN Actualitate Doina Cornea: Manifestaţiile sunt un gest disperat al preşedintelui. Îmi amintesc de mineriade

Doina Cornea: Manifestaţiile sunt un gest disperat al preşedintelui. Îmi amintesc de mineriade

Doina Cornea: Manifestaţiile sunt un gest disperat al preşedintelui. Îmi amintesc de mineriade
Sursa foto: doina cornea
02 Dec 2009   •   00:34


Fosta disidentă Doina Cornea a declarat că manifestaţiile care au avut loc în mai multe oraşe ale ţării şi în Capitală îi amintesc de mineriade şi a apreciat că acestea reprezintă un gest disperat al lui Traian Băsescu, care simte că pierde teren.
"E o ruşine că sunt oameni care se pretează la aşa ceva. Eu sunt aproape sigură, sau ceea ce am văzut la televizor mi-aduce aminte de mineriade. Am fost adesea la Bucureşti atunci şi am văzut cum era manipulată populaţia Bucureştiului", a declarat Doina Cornea, citată de Mediafax.
Ea a apreciat că, pentru ca această manipulare să fie pusă în mişcare, trebuie să fie nişte "agenţi" printre protestatari şi a spus că sunt întrebări de pus în legătură cu calitatea oamenilor, întrucât "se vedea pe multe chipuri că erau oameni nu de o calitate bună".
Fosta disidentă a menţionat că are foarte mare încredere în viitorul premier Klaus Iohannis şi a calificat protestele drept un gest de disperare al preşedintelui în funcţie.
"Tocmai ceea ce am văzut că se întâmplă în piaţă îmi spune că e vorba de un gest disperat al preşedintelui, care simte că a pierdut terenul", a afirmat Doina Cornea, care a precizat că, "pentru un om politic e foarte important să ştie să piardă", dând exemplul lui Călin Popescu Tăriceanu, despre care a spus că "a ştiut să piardă cu eleganţă, cu generozitate, nu a dăunat deloc partidului şi merge mai departe".
Proteste anticomuniste şi anti-Geoană au avut loc, marţi, la Timişoara, la Braşov, la Cluj-Napoca, la Constanţa, la Sibiu, la Târgovişte şi în Bucureşti. La Timişoara protestele au izbucnit după semnarea "Parteneriatului pentru Timişoara" de către Mircea Geoană, Crin Antonescu, Klaus Iohannis şi de primarul Gheorghe Ciuhandu.

Antena3.ro

×
Parteneri
Averea lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL
x close