Antena 3 CNN Externe Inaugurarea hotelului Atlantis din Dubai- cea mai scumpă petrecere din istorie (VIDEO)

Inaugurarea hotelului Atlantis din Dubai- cea mai scumpă petrecere din istorie (VIDEO)

Inaugurarea hotelului Atlantis din Dubai- cea mai scumpă petrecere din istorie (VIDEO)
21 Noi 2008   •   06:09

Recesiunea globală este posibil să fi afectat o populaţie întreagă, dar se pare că nu a ajuns şi la urechile celebrităţilor de la Hollywood sau a afaceriştilor miliardari care au asistat la inaugurarea celui mai nou hotel de lux din Dubai- The Atlantis.
Showul de 15 milioane de lire sterline a fost cea mai spectaculoasă şi mai scumpă petrecere de lansare din istorie.
Peste 2000 de invitaţi au participat la eveniment pe insula artificială Palm Jumeirah din Golful Persic. Robert De Niro, Janet Jackson, Denzel Washington şi Lindsay Lohan erau printre spectatori, pentru ca din Anglia să vină, printre alţii, Ducesa de York, sau Sir Richard Branson.
Deşi la eveniment s-a servit şi şampanie Veuve Clicquot, prezenţa invitaţilor musulmani şi a şeicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum, conducătorul Dubai au făcut ca aceasta să nu se consume în exces.Iar securitatea la petrecere a fost atât de strictă încât în jurul insulei a fost stabilită o zonă de două mile de acces interzis.
Kylie Minogue a cântat în acea seară pentru un onorariu de 1,5 milioane de lire sterline, dar adevăratul show a fost făcut de artificii.
Un milion de artificii- de zece ori mai multe decât la Olimpiada de la Beijing, au aprins Palmierul, organizatorii susţinând că evenimentul a fost vizibil din spaţiu.
Atalantis are 1539 de camere , a costat un miliard de lire sterline, iar construcţia a durat doi ani.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Dubai
Parteneri
Leguma cu care românii au dat lovitura în această perioadă E 30 lei kg!
x close