Antena 3 CNN Actualitate DNA pregăteşte cel mai exploziv dosar din această campanie electorală. Cine sunt politicienii care tremură

DNA pregăteşte cel mai exploziv dosar din această campanie electorală. Cine sunt politicienii care tremură

DNA pregăteşte cel mai exploziv dosar din această campanie electorală. Cine sunt politicienii care tremură
Sursa foto: foto: Agerpres
16 Noi 2016   •   17:05

Cel mai exploziv dosar al acestei campanii electorale abia urmează. Surse din Autoritatea Electorală Permanentă spun că au fost descoperite nereguli care ar urma să-i ducă pe procurorii DNA direct în contabilităţile partidelor. Există suspiciuni de tranzacţii falsificate.

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. În acest moment nu se ştie exact câte astfel de nereguli au fost descoperite. În acest moment continuă verificările făcute de judecătorii de la Curtea de Conturi, care se ocupă de acest caz de pe 7 noiembrie.

Potrivit reporterului Antena 3 Andreea Dumitrache, au fost găsite nereguli de fond şi nu de formă, aşa că vor intra pe fir procurorii DNA.

Faptul că Autoritatea Electorală Permanentă ar urma să fie vizată de ancheta DNA ar afecta grav desfăşurarea alegerilor parlamentare din decembrie, pentru că partidele nu vor primi bani pentru această campanie.

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Partidele ar fi folosit bani de la centru în speranţa că-i recuperează de la stat, așa cum spune legea, şi îi vor folosi apoi în campania de la parlamentare.

Alessandra Stoicescu a prezentat la ''100 de minute'' deconturile pe care le-au cerut partidele de la stat. 

702 competitori electorali au cerut deconturi în valoare 49.785.032,28 lei, peste 11 milioane de euro.

Ce deconturi au cerut partidele de la stat

PNL:18.835.000 lei
PSD: 14.630.501 lei
PMP: 3.726.594 lei
UDMR: 1.810.572 lei

 

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close