12 reactoare nucleare ar putea fi construite pe o rază de 1.000 km în jurul României

30 Mar 2011   •   09:10
12 reactoare nucleare ar putea fi construite pe o rază de 1.000 km în jurul României Foto:consumerenergyreport.com
Nu mai puţin de 12 reactoare nucleare ar putea fi construite la aproximativ 1.000 de kilometri distanţă de graniţele României. Cel puţin asta au în proiect câteva state din apropierea ţării noastre, printre care şi Bulgaria şi Turcia, scriu jurnaliştii de la E-nergia.ro. Numai Rusia are în plan construcţia a patru reactoare nucleare, până în 2025.

Primul reactor rusesc va fi terminat până în 2017, iar cel de-al doilea până în 2020. Costurile celor două unităţi sunt estimate la 5 miliarde de dolari. Rusia mai vrea însă să finalizeze alte două reactoare nucleare, până în 2025. Reactorele ruseşti vor funcţiona pe bază de uraniul slab îmbogăţit.

Bulgaria, Belarus, Slovacia şi Ucraina au în construcţie sau în fază de proiect câte două reactoare nucleare fiecare, mai scriu jurnaliştii de la E-nergia.ro. Capacitatea acestora variază de la un stat la altul. Dacă Slovenia va construi patru reactoare a câte 440 MW fiecare, Turcia are în plan finalizarea a patru reactoare, cu o capacitate totală de 4.800 megawaţi.

Şi ţara noastră îşi verifică atent capacitatea nucleară, în contextul tragediei din Japonia. Preşedintele Traian Băsescu a declarat deja că va trebui ca al treilea reactor de la Cernavodă să fie proiectat la cel mai înalt standard de securitate.

Lista reactoarelor nucleare din apropierea României:

1. Rusia: 2 reactoare nucleare

2. Turcia: 4 reactoare nucleare

3. Bulgaria: 2 reactoare nucleare

4. Belarus: 2 reactoare nucleare

5. Slovacia: 2 reactoare nucleare

6. Ucraina: 2 reactoare nucleare
 

x close