Antena 3 CNN Actualitate 20 de familii din Feteşti locuiesc într-un bloc care stă să se prăbuşească

20 de familii din Feteşti locuiesc într-un bloc care stă să se prăbuşească

 20 de familii din Feteşti locuiesc într-un bloc care stă să se prăbuşească
Sursa foto: Foto: Intact Images
28 Mar 2011   •   12:18
Zi de zi, 20 de familii din Feteşti trăiesc cu spaima că blocul în care locuiesc se va prăbuşi. Din cauza solului dar şi a modului în care a fost construit, imobilul s-a înclinat foarte mult. Astfel, uşile nu mai stau închise, tablourile sunt înclinate pe perete, iar ciorba curge din farfurie. Oamenii fac haz de necaz şi spun, cu spamă în ochi, că locuiesc în turnul din Pisa.

Blocul F9 de pe strada Calaraşi, din localitatea ialomiţeana Feteşti a fost construit în 1975. Din cauza solului argilos şi a structurii şubrede, blocul a intrat în pământ aproape un metru. Imobilul este înclinat atât de tare înspre uşa de acces în bloc, încât toate uşile se deschid singure. În ultimul an însă, lucrurile s-au agravat.

Oamenii spun ca blocul ar fi trebuit demolat în urma cu 20 de ani şi de atunci clãdirea nici nu mai figureazã în acte.

În blocul F9 din Feteşti locuiesc 20 de familii. Primarul din Feteşti le-a promis oamenilor ca îi va muta din bloc , cel mai probabil, în fosta cladire a Spitalului Municipal.

×
Subiecte în articol: bloc prabusire Fetesti
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close