În 2010, temperatura apei şi a solului a fost cu o jumătate de grad peste media multianuală de 14 grade Celsius.
"Până în octombrie, datele reţelei meteorologice arată că este cel mai călduros an sau aproape de cel mai călduros an", susţine climatologul Roxana Bojariu.
Intervalul ianuarie-martie 2010 a fost printre primele cele mai călduroase începuturi de an din istorie. În lunile de vară, temperaturile au depăşit frecvent pragul de caniculă.
Cea mai caldă zi a anului a fost 13 august. La umbră erau 37 de grade celsius. Toamna, românii s-au bucurat din nou de temperaturi de vară. Mercurul din termometre a urcat în noiembrie până la 23 de grade, deşi în mod normal ar fi trebuit să fie doar câteva grade cu plus.
"În cazul României, pentru aproape toate lunile, anomaliile termice considerate pentru întreaga ţară au fost mai mari decât media intervalului de referinţă 1961-1990", susţine Bojariu.
Fenomenele extreme au apărut în alte zone ale lumii. Pakistanezii au suportat în vară temperaturi de peste 53 de grade Celsius, cele mai ridicate înregistrate în Asia din 1942. Iar meteorologii ruşi au vorbit despre cel mai fierbinte anotimp din ultima mie de ani.
2010, cel mai călduros an
Ştiri video recomandate