Antena 3 CNN Actualitate 23 de ani de la execuţia soţilor Ceauşescu

23 de ani de la execuţia soţilor Ceauşescu

23 de ani de la execuţia soţilor Ceauşescu
Sursa foto: Foto: Mediafax
25 Dec 2012   •   10:15

De Crăciun, în urmă cu 23 de ani, soţii Ceauşescu au fost executaţi. Pentru români, căderea regimului comunist era egala atunci cu o libertate fără margini.

Pe 25 decembrie 1989, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi, de un tribunal militar ad-hoc, după un proces sumar care a durat trei ore. La finalul acestuia, cei doi au primit sentinţa.

Ambii au fost legaţi la mâini, cu toate că acceptaseră să meargă în mod onorabil la execuţie.

Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi la câteva minute după citirea sentinţei. Un pluton format din soldaţi în termen i-a împuşcat pe cei doi chiar în curtea unităţii militare unde a avut loc procesul.

Tribunalul respectiv, a cărui legitimitate a fost ulterior contestată, şi-a asigurat un loc special în istorie prin faptul că avocatul însărcinat cu apărarea lui Ceauşescu a făcut front comun cu procurorul, în loc să îşi apere "clientul". După 23 de ani, există încă foarte multe semne de întrebare în legătură cu  acest eveniment istoric. Personaje-cheie, care au participat la proces s-au sinucis, au dispărut în condiţii misterioase sau au fost victime ale unor ciudate accidente.



×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close