Antena 3 CNN Actualitate Aproape 80 la sută dintre români consideră că Guvernul nu va putea să-i apere în caz de război | Sondaj IRSOP

Aproape 80 la sută dintre români consideră că Guvernul nu va putea să-i apere în caz de război | Sondaj IRSOP

Aproape 80% dintre români consideră că Guvernul țării este incapabil să-i apere în cazul unui conflict armat.

de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Noi 2023   •   16:27

Acestă neîncredere publică de mari proporții este reflectată într-un sondaj IRSOP realizat în ultima parte a lunii trecute, când războiul dintre Israel și Hamas monopoliza de mai multe săptămâni atenția mapamondului, pe fondul temerilor de escaladare într-un conflict regional sau global.

Concret, sondajul IRSOP spune că 79% dintre români au încredere mică sau foarte mică în capacitatea Guvernului României de a proteja populația în cazul unui pericol armat.

17% au spus că au un nivel de încredere mare, 2% au indicat "foarte mare încredere" iar 2% au spus că nu știu.

De asemenea, 86% dintre români cred că atacul Hamas din 7 octombrie, când s-a infiltrat în Israel și a omorât 1400 de civili, este condamnabil.

Alte rezultate ale sondajului:

  • 66% consideră că Israelul are dreptul să atace Hamas în Gaza până distruge această organizație, cu respectarea dreptului internațional privind protejarea populației civile, cât se va putea
  • 56% dintre români consideră că războiul din Orientul Mijlociu ar putea determina acțiuni teroriste care pun în pericol securitatea populației din România
  • 78% sunt de acord ca România să acorde imediat ajutor umanitar populației civile din Fâșia Gaza
  • 67% ar fi de acord total sau parțial ca România să primească refugiați israelieni
  • 56% sunt de acord ca în Orientul Mijlociu să existe, pe lângă Israel, și un stat palestinian
  • 49% dintre români cred că America este destul de puternică să stabilizeze lumea în acest moment, în timp ce 43% cred că nu este
  • 36% dintre români sunt mai îngrijorați de conflictul din Ucraina decât cel din Israel, în timp ce 35% sunt îngrijorați de ambele în aceeași măsură

Sondajul IRSOP a fost realizat prin interviuri telefonice cu 905 persoane în perioada 25-30 octombrie 2023 şi are o toleranță de eșantionare de ±3,3%, relatează Antena 3 CNN.

×
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close