Antena 3 CNN Actualitate A murit Aurel Vainer, fost preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România

A murit Aurel Vainer, fost preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România

Aurel Vainer, fost Președinte al Federației Comunităților Evreiești din România și deputat în Parlamentul României a încetat din viață, anunță anbasadorul Israelului David Saranga.

A murit Aurel Vainer, fost preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Alexandru Dobre
de Alin Tarnovschi    |    31 Oct 2021   •   14:33

"Am aflat cu mare tristețe vestea decesului Dr. Aurel Vainer, fost Președinte al Federației Comunităților Evreiești din România și Deputat în Parlamentul României.

Dr. Vainer a fost un lider extraordinar care a făcut eforturi neîncetate de a proteja comunitatea evreilor români și de a pune în lumină istoria și contribuția acesteia la dezvoltarea țării.

De asemenea, a fost un adevărat prieten al Israelului, un om în care am găsit întotdeauna un partener de exceptie. Vom prețui mereu activitatea sa neobosită în slujba comunității evreiești, relația lui strânsă cu Israelul și contribuțiile aduse la continua aprofundare a acestei prietenii. Fie-i memoria binecuvântată!”, a scris ambasadorul pe pagina de Facebook a Ambasadei Israelului în România.

Aurel Vainer era născut în 1932, la Ștefănești, județul Botoșani. A studiat la ASE. A fost vicepreședinte al Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, precum și deputat în Parlamentul României.

În 2004, a fost ales ca vicepreședinte al Comisiei de Politică Economică, Reformă și Privatizare din Camera Deputaților, notează Mediafax.

×
Subiecte în articol: Aurel Vainer
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close