Antena 3 CNN Actualitate A salvat vieţi dincolo de moarte! Familia unei fete de 16 ani accidentată mortal, a fost de acord ca organele să fie prelevate şi apoi donate

A salvat vieţi dincolo de moarte! Familia unei fete de 16 ani accidentată mortal, a fost de acord ca organele să fie prelevate şi apoi donate

07 Apr 2015   •   09:46

Sfârşit tragic pentru Dora, fata de 16 ani accidentată de un tânăr din Timiş, care a fugit apoi de la locul accidentului.

Părinţii şi-au dat acordul ca organele ei să fie prelevate pentru a salva alte vieţi.

Un elicopter SMURD a transportat ficatul la un spital din Capital, iar o ambulanţă a dus pancreasul şi rinichii la Cluj-Napoca.

Tânăra lovită din spate, cu maşina, de un teribilist care deabia îşi recuperase permisul de conducere, a intrat în moarte cerebrală la patru zile după accident. După ce au primit vestea că fata lor e ţinută în viaţă doar de aparate, părinţii şi-au dat acordul ca organele acesteia să salveze vieţile altor oameni.

Operaţia de prelevare de organe, făcută de echipele de medici din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

După accidentul de joia trecută , părinţii fetei s-au rugat ca fiica lor să-şi revină din comă, iar prietenii ei au făcut o pagină specială pe un site de socializare, accesată de mii de oameni.

Tânărul de 22 de ani care a provocat accidentul este arestat la domiciliu pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului. Acum procurorii ar putea schimba încadrarea la omor din culpă.

×
Subiecte în articol: accident Timis

Antena 3 CNN

Antena 3 devine Antena 3 CNN | Moment istoric pe piaţa media din România

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close