Antena 3 CNN Actualitate A simţit că îi vine sorocul şi a plecat spre spital. Ce s-a întâmplat cu gravida în staţia de tramvai

A simţit că îi vine sorocul şi a plecat spre spital. Ce s-a întâmplat cu gravida în staţia de tramvai

A simţit că îi vine sorocul şi a plecat spre spital. Ce s-a întâmplat cu gravida în staţia de tramvai
Sursa foto: Foto captura Antena 3
29 Iun 2015   •   14:55

Situaţie incredibilă în această dimineaţă într-o staţie de tramvai din Timişoara. O femeie gravidă în ultima lună a adus pe nume copilul în plină stradă.

Femeia a simţit că intră în travaliu şi a decis să plece cu tramvaiul la spital. Nu a mai apucat însă şi a născut chiar în staţie, fiind ajutată de o trecătoare.

"Echipajul a ajuns la faţa locului în trei minute de la solicitare, însă femeia născuse deja. Medicii au urcat mama şi fetiţa nou-născută în ambulanţă, au tăiat cordonul ombilical al copilului şi l-au aspirat", a declarat Carmen Dehelean, director medical al Serviciului de Ambulanţă Timiş.
   
Imediat după ce femeia şi nou-născutul au fost preluaţi de ambulanţă, uşa laterală a maşinii s-a defectat, nemaiputând fi închisă din cauza blocării rolei, astfel că a fost chemată o a doua ambulanţă pentru a-i transporta pe mamă şi pe copil, în siguranţă, spre maternitate.
   
"Li s-a stricat rola de la uşa laterală, astfel că au chemat o a doua ambulanţă pentru a prelua mama şi copilul şi a-i transporta la maternitate", a mai declarat Carmen Dehelean.
   
Potrivit medicilor, femeia nu era la prima naştere, acesta fiind cel de-al şaselea copil al său, iar pe ultimii patru îi născuse tot în ambulanţă.

×
Subiecte în articol: Timisoara gravida
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close