Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 58 Reșița-Caransebeș, la ieșire din municipiul Reșița, o mașină a lovit un pieton și ulterior a intrat într-un alt autovehicul.
În urma accidentului, pietonul a murit.
ISU Caraș-Severin anunță că o altă persoană este încarcerată. De asemenea, încă două persoane, printre care și un minor, au nevoie de îngrijiri medicale.
O a cincea persoană este evaluată la fața locului, însă refuză transportul la spital, scrie Mediafax.
Traficul rutier în zonă este oprit pe ambele sensuri pentru efectuarea cercetării la fața locului.
Ştiri video recomandate