Antena 3 CNN Actualitate Accident de microbuz în Iaşi, soldat cu 19 victime

Accident de microbuz în Iaşi, soldat cu 19 victime

Accident de microbuz în Iaşi, soldat cu 19 victime
26 Noi 2008   •   16:35

Un microbuz a fost implicat într-un grav accident rutier, care a avut loc, miercuri, în localitatea Leţcani, din judeţul Iaşi. Accidentul s-a produs în jurul orei 15:00.
Un număr de 19 persoane au fost rănite în accidentul care a avut loc în apropierea municipiului Iaşi, a anunţat Ştefan Lazăr, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului. 14 adulţi şi un copil au fost spitalizaţi iar alte patru persoane, după ce au primit îngrijiri, au plecat spre casă.
La faţa locului s-au deplasat echipe ale Ambulanţei, Poliţiei Rutiere, Inspectoratului de Urgenţă, precum şi jandarmi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Iaşi, Dan Marciuc, victimele au fost transportate la spital, însă o parte dintre acestea au refuzat internarea.
În urma accidentului, traficul rutier pe Drumul European 583 a fost perturbat pentru scurt timp.
Potrivit martorilor, şoferul unei maşini de lux, un bărbat în vârstă de 60 de ani, a aţipit la volan, a intrat pe contrasens şi a izbit microbuzul care circula regulamentar spre oraşul Podu Iloaiei.
În zona Leţcani se produc frecvent accidente grave, drumul fiind cunoscută şi sub numele de "Şoseaua Morţii". La ora 15.45, circulaţia pe DE 583 în zona în care s-a produs accidentul a fost reluată.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: accident rutier microbuz Iași
Parteneri
Cod portocaliu și galben de vijelii. 9 județe sunt vizate
x close