Antena 3 CNN Actualitate "M-am născut a doua oară" | Șofer român de TIR, salvat în ultimul moment din camionul care a explodat pe autostradă, în Ungaria

"M-am născut a doua oară" | Șofer român de TIR, salvat în ultimul moment din camionul care a explodat pe autostradă, în Ungaria

Un şofer român de TIR a fost salvat în ultima clipă pe o autostradă din Ungaria. Camionul său a explodat, după ce s-a răsturnat, iar românul a fost scos din cabină de un alt şofer.

"M-am născut a doua oară" | Șofer român de TIR, salvat în ultimul moment din camionul care a explodat pe autostradă, în Ungaria
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Ioana Mircea    |    25 Feb 2023   •   12:12

Un accident teribil s-a petrecut pe o autostradă din Ungaria. Un român era cât pe ce să își piardă viața după ce camionul pe care îl conducea a explodat.

 Accidentul s-a produs după ce TIR-ul cu semi-remorcă a spart parapetul din mijlocul autostrăzii, s-a răsturnat pe lateral pe banda din sens opus și apoi a luat foc.

"M-am născut a doua oară", a spus bărbatul care a fost la un pas să îşi piardă viaţa. Un alt șofer a fost cel care l-a salvat pe român.

Întreaga poveste a fost relatată jurnaliștilor maghiari chiar de către șoferul care l-a ajutat pe român să iasă la timp din TIR-ul aflat în flăcări.

Citește și: Cum a câștigat un şofer procesul cu Poliția după ce a fost amendat ilegal. Foliile de pe geamurile mașinii i-au adus sancţiunea

×
Subiecte în articol: TIR Ungaria
Parteneri
Patronii de păcănele riscă amenzi de 200.000 de lei dacă nu închid afacerile
x close