Antena 3 CNN Actualitate Accident rutier grav în Suceava. 11 persoane au fost rănite

Accident rutier grav în Suceava. 11 persoane au fost rănite

Accident rutier grav în Suceava. 11 persoane au fost rănite
Sursa foto: Foto: Agerpres
14 Iul 2013   •   09:33
Un număr de 11 persoane au ajuns la spital, duminică dimineaţă, în urma unui accident produs la ieşirea din municipiul Suceava spre localitatea Adâncata, după ce două maşini s-au ciocnit, patru dintre răniţi fiind în stare gravă, conform Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată, două maşini s-au ciocnit frontal, pe DN 29 A, la ieşirea din Suceava spre localitatea Adâncata.
La locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje ale ISU Suceava, dar şi echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
În urma impactului, 11 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean Suceava.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Tiberius Brădăţan, a declarat că patru dintre cele 11 persoane aduse la unitatea medicală au răni grave, iar una, în vârstă de aproximativ 20 de ani, cu traumatism cranio-cerebral grav, este în comă. 
Printre cele patru persoane rănite grav se află şi şoferul care a provocat accidentul, acesta având traumatism toraco-abdominal şi fracturi costale multiple. O altă persoană a suferit traumatism cranian, traumatism de coloană cervicală şi contuzie abdominală, iar alta are traumatism cranio-facial cu sângerare importantă, fiind stabilă hemodinamic.
Ceilalţi şapte răniţi au suferit contuzii şi escoriaţii şi sunt în curs de evaluare, fiind conştienţi, a mai spus Brădăţan.
 

×
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close