Antena 3 CNN Actualitate Accident teribil la Bârlad. O ambulanţă aflată în misiune a fost răsturnată, după coliziunea cu un autoturism

Accident teribil la Bârlad. O ambulanţă aflată în misiune a fost răsturnată, după coliziunea cu un autoturism

<1 minut de citit Publicat la 08:25 17 Noi 2016 Modificat la 08:25 17 Noi 2016
ambul.jpg

O ambulanţă aflată în misiune s-a răsturnat după ce a fost lovită de un autoturism, în Bârlad. Autospeciala, care aparţine Serviciului de ambulanţă Bacău, se întorcea în oraş după ce transportase un pacient la Spitalul de Urgenţă din Bârlad.

Un tânăr care se afla la volanul unui autoturism nu a acordat prioritate salvarii într-o intersecţie nesemaforizată, chiar dacă aceasta avea pornite semnalele acustice şi luminoase, şi a lovit-o frontal.

Impactul a fost atât de puternic încât ambulanţa a fost răsturnată  şi târâtă zeci de metri pe carosabil. Potrivit, reprezentanţilor Ambulanţei Vaslui, în urma accidentului, o asistentă medicală a suferit o fractură de umăr.

×
Etichete: autospeciala
x close