Un accident grav a avut loc, marți, pe Autostrada A1, la kilometrul 50, pe sensul București-Pitești. Au fost implicate trei TIR-uri și cinci mașini. În urma coliziunii un copil a murit, iar alte patru persoane au fost transportate la spital.
ACTUALIZARE În accidentul rutier au fost implicate zece persoane, dintre care cinci victime (o persoana decedată - minor în vârstă de aproximativ 10 ani și alte patru transportate la spital).
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.
![]()
Știrea inițială
La nivelul județului Dâmbovița a fost activat Planul Roșu de Intervenție, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Trei victime sunt încarcerate și salvatorii încearcă la această oră să îi scoată din mașini și să le acorde primul ajutor.
Accidentul a avut loc în jurul orei 14:20, în dreptul localității Corbii Mari. Intervenția salvatorilor a fost cerută la ora 14:24, iar Planul Roșu de Intervenție a fost activat la ora 14:35.
![]()
Plan Roșu de Intervenție pe Autostrada A1
De la ISU Dâmbovița au fost alocate 1 mașină de stingere, 3 echipaje de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple, 10 ambulanțe SMURD și 3 ambulanțe SAJ.
Totodată, în sprijin acționează și ISU București-Ilfov cu 2 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic.
Garda de Intervenție Potlogi intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar Detașamentul de Pompieri Titu acționează cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.
În sprijin se deplasează și o autospecială de stingere de la Detașamentul Găești, un echipaj SMURD de la Garda Vișina, trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița și un echipaj UTIM.
De asemenea, la fața locului a fost alocat și un elicopter SMURD de la nivelul Inspectoratului General de Aviație.