Antena 3 CNN Actualitate Acuzații bombă pentru Laura Codruța Kovesi de la propriul acolit

Acuzații bombă pentru Laura Codruța Kovesi de la propriul acolit

Acuzații bombă pentru Laura Codruța Kovesi de la propriul acolit
Sursa foto: foto: Agerpres
21 Dec 2017   •   18:06

Laura Codruța Kovesi este acuzată de jurnalistul Silviu Sergiu că aceasta ar fi șantajată cu un livret militar.

Totul este dezvăluit într-o postare pe Facebook:

„Câteva lucruri înainte de a vă da o informație, zic eu, interesantă:

Nu critic DNA, nu militez pentru slăbirea instituției, ci pentru întărirea ei.

De aceea, critic aspectele negative, care, deși adoratorii nu vor să le vadă, există.

Asta înseamnă că, uneori, o critic și pe doamna Kovesi, pentru că are multe pete în CV-ul ei de Procuror General și șef al DNA.

Nu o critic de aceeași parte a baricadei cu penalii și lătrăii lor, ci din postura jurnalistului atașat de drepturile și libertățile individuale, preocupat de controlul civil al instituțiilor de forță, care pot încălca flagrant aceste drepturi.

Sunt conștient că nu e foarte oportun ca, într-o perioadă în care borfașii din PSD și ALDE vor să lege Justiția fedeleș, să scriu despre aceste lucruri.

Dar eu sunt ziarist, iar un ziarist n-ar trebui să-și facă prea multe calcule de oportunitate, ci trebuie să dea informația publicului său cât mai repede.

Așadar, pentru că am primit recent răspuns de la MApN, vă anunț că livretul militar pe care Gabriel Oprea i l-a pregătit Laurei Codruța Kovesi face parte din lotul extras ilegal de la Centrul militar al sectorului 5. Despre ilegalitățile acestea am scris aici:
Acum înțelegeți de ce doamna Kovesi l-a amenințat pe fostul ministrul Corneliu Dobrițoiu în momentul în care a sesizat Parchetul General în legătură cu avansările ilegale în grad?

Dacă e nevinovată, dacă nu a pus niciodată mâna pe acel livret, doamna Kovesi ar trebui să ceară Parchetului General să facă o anchetă pentru a lămuri ce s-a întâmplat cu livretele de la Centru militar al sectorului 5.

Ca să nu mai zic că Parchetul General (Secția Parchetelor Militare) ar trebui să se autosesizeze pe acest caz. Nu de alta, dar s-a încălcat legea. Sigur e un abuz în serviciu pe acolo…”, a scris Silviu Sergiu pe Facebook.

Subiectul a fost comentat de Alessandra Stoicescu în emisiunea "100 de minute".

Fostul ministru Corneliu Dobițoiu a spus că fenomenul acordării ilegale a gradelor militare a fost unul de consolidare a statului mafiot:

"Acest fenomen este de manual pentru constituirea sau consolidarea statului mafiot definit foarte clar, indubitabil, explicit de către fostul președinte Traian Băsescu", a spus Corneliu Dobrițoiu.

Potrivit fostului ministru, Laura Codruța Kovesi nu mai are acum niciun grad, însă consideră că este îngrijorător că șefa DNA nu a întreprins niciun demers pentru a-și repera onoarea.

×
Subiecte în articol: Laura Codruta Kovesi DNA 100 de minute
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close