Antena 3 CNN Actualitate Acuzaţii grave în cazul româncei ucise de rechin în Egipt: ”Am fost minţiţi!”

Acuzaţii grave în cazul româncei ucise de rechin în Egipt: ”Am fost minţiţi!”

Acuzații grave în cazul româncei care a fost ucisă de rechin în Egipt. Turiștii care s-au întors aseară din stațiunea Hurgada, chiar cu avionul în care trebuia să se afle și femeia de 44 de ani, spun că autoritățile egiptene au tratat problema ca și cum ar fi fost una banală.

Acuzaţii grave în cazul româncei ucise de rechin în Egipt: ”Am fost minţiţi!”
Sursa foto: Facebook / Roxana Donisan
de Laura Dinu    |    05 Iul 2022   •   08:58

Oamenii se plâng că ar fi fost mințiți în legătură cu motivul pentru care plajele au fost închise. Și asta, în condițiile în care un copil ar fi spus salvamarului că a văzut un rechin în apă, chiar înainte de atacuri, însă nimeni nu l-a crezut. 

Acasă, în România, părinții îndurerați așteaptă să afle când va fi adus în țară trupul fiicei lor. Femeia era din Suceava și lucra ca funcționar la ANAF. Iubea scufundările și se dusese pentru a treia oară în vacanță la Marea Roșie. 

Autoritățile egiptene ar fi încercat să mușamalizeze tragedia

Oamenii care s-au întors în România cu avionul în care trebuia să se afle și românca ucisă de rechin lansează acuzații grave. Unii dintre ei spun că autoritățile egiptene au încercat să mușamalizeze tragedia. 

”Acolo nu se vorbește prea mult de chestia asta”, spune un turist. 

”Nu ne-au mai dat voie să mai mergem în apa, au spus ca e motorina, ulei în apă”, spune și o doamnă.  

”Au securizat plajele, nu i-au mai lăsat pe oameni să intre pe plajă, în mare. Nu știam că atacă la mal, știam că sunt niște specii de rechini mici. Am făcut scufundări, am înotat in Marea Roșie, am făcut scufundări cu o zi înainte, scufundări la 30 de metri!”, susține un alt turist.  

”N-am mai intrat la plajă! Nu ne-am speriat, a fost tragic dar nu a fost în zona noastră!” 

”Chiar în ziua în care s-a întâmplat mersesem cu barca în larg, dar n-am văzut, erau acolo mai mulți români care au văzut, noi nu!”, mai spun oamenii.  

O fetiță a anunțat prezența unui rechin, însă salvamarii au râs de ea

O fetiță ar fi anunțat chiar înainte de atac prezența unui rechin în zonă însă salvamarii ar fi râs de situație, crezând că în apă se află un delfin. 

”Au vorbit toți în resort și au spus că a fost o fetiță care a spus că e un rechin, însă toți au luat-o în râs și au spus că e delfin”, povestește un bărbat. 

Românca de 44 de ani, pe numele ei Roxana Donisan a plecat cu o ofertă last minute în Egipt pentru două săptămâni. Apropiații știau de pasiunea ei pentru călătorii și scufundări. Chiar şi pe birou avea un afiș cu adâncurile Mării Roșii. 

Roxana suferea că era singură

”Foarte mult i-a plăcut apa. Azi trebuia să se întoarcă și ieri, duminică, s-a dus să facă ultimul înot. Am văzut la televizor și mi-a sărit inima din loc! Duminică s-a dus la ultimul înot și s-a dus la moarte! Suferea grozav că nu are pe nimeni, că nu o iubește nimeni și a plecat plângând. Așa ne-am despărțit”, spune mama Roxanei.  

”Din momentul în care a venit poliția la ușă să ne ceară date personale, nu a trecut un sfert de oră și m-a sunat consulul din Egipt care a pus ștampila că e vorba de fata noastră”, povestește și tatăl ei.  

Rechinul care a atacat face parte din specia Mako, una foarte agresivă. De obicei, trăieşte în larg şi rar îşi face apariţia în zona costieră. Acum însă, exemplarele ar fi fost atrase la mal de cadavrele unor oi, purtate de curenţi, în urma unui nauvragiu produs acum o lună, între Egipt şi Sudan. 

×
Subiecte în articol: Roxana Donisan Egipt rechin
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close