Antena 3 CNN Actualitate Administraţia Naţională a Penitenciarelor, reacție în cazul deținutului care s-a sinucis după ce nu i s-a dat voie la înmormântarea fratelui

Administraţia Naţională a Penitenciarelor, reacție în cazul deținutului care s-a sinucis după ce nu i s-a dat voie la înmormântarea fratelui

Administraţia Naţională a Penitenciarelor, reacție în cazul deținutului care s-a sinucis după ce nu i s-a dat voie la înmormântarea fratelui
Sursa foto: Foto: pixabay.com
21 Mar 2017   •   14:46

Nu se confirmă existenţa unei legături între neacordarea unei învoiri şi presupusa sinucidere a unui deţinut de la Penitenciarul Rahova, se arată într-un comunicat transmis marţi de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), citat de Agerpres.

"Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public legate de deţinutul decedat la Penitenciarul Bucureşti - Rahova, în data de 16.03.2017 (...), din informaţiile deţinute până în prezent, nu există o conexiune între neacordarea învoirii de către administraţia Penitenciarului Bucureşti - Rahova pentru participarea la înhumarea unei rude a persoanei în cauză şi presupusul act de suicid al acesteia", se precizează în comunicat. 

Conform aceleiaşi surse, deţinutul a formulat, în luna martie, o cerere de învoire din motive umanitare, pentru participarea la înhumarea unui membru de familie. El însă nu a depus documentele justificative necesare, situaţie în care solicitarea a fost respinsă de directorul penitenciarului. 

"Persoana custodiată nu a depus nicio cerere pentru participarea la înhumarea concubinei şi copilului minor, eveniment produs în anul 2014, anterior depunerii în penitenciar. În ceea ce priveşte afirmaţiile lansate în spaţiul public conform cărora deţinutul şi-ar fi manifestat intenţia unui act suicidar, această informaţie nu se confirmă", se arată în comunicat. 

ANP precizează, totodată, că deţinutul respectiv nu a depus nici cerere de eliberare condiţionată, întrucât nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, o solicitare în acest sens putând fi formulată abia în anul 2018.

"În cazul persoanei decedate la Penitenciarul Bucureşti-Rahova, în data de 16.03.2017, ca în orice alt caz de deces înregistrat în sistemul penitenciar, administraţia locului de deţinere a sesizat organele de urmărire penală în vederea desfăşurării unei anchete pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", se mai menţionează în comunicatul ANP

×
Subiecte în articol: penitenciarul Rahova
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close