Antena 3 CNN Actualitate Ce le recomandă ministrul Educației demnitarilor care vor să facă doctoratul

Ce le recomandă ministrul Educației demnitarilor care vor să facă doctoratul

Ce le recomandă ministrul Educației demnitarilor care vor să facă doctoratul
Sursa foto: Foto: www.facebook.com
de M.Z.    |    19 Ian 2016   •   21:07
Ministrul Educației, Adrian Curaj, le recomandă demnitarilor să nu se înscrie la doctorat pe perioada în care își exercită mandatul, argumentând că aceștia nu ar avea timp pentru o astfel de activitate.
 
"Din punct de vedere personal, nu cred că ai timp. Eu mă uit la timpul meu de demnitar, câte ore am să dorm, nu să-mi fac doctorat. Mai degrabă eu aș numi-o recomandare, pentru că poți să spui că nu poate, că e evident că nu poate. Mi se pare o abordare elegantă, de responsabilitate, ca să nu spun mai mult. 
 
Deci e normal să fie acest lucru. Dacă putem să-l punem, și eu mă aștept să îl punem ca recomandare puternică, atunci cred că ar fi și mai bine primit, că nu am avea posibilitatea să facem greșeli. Eu cred că nu este timp și, dacă ești în mijlocul unui doctorat, nimeni nu te poate opri să întrerupi pentru un an, pentru jumătate de an, pentru doi ani. Toată lumea înțelege lucrul acesta, oriunde ai fi, în țară sau în străinătate", a declarat ministrul Educației, marți, la Palatul Victoria, informează agerpres.ro.
 
În opinia sa, cel mai potrivit ar fi ca demnitarii să își reia activitatea științifică după încheierea mandatului, întrucât, consideră ministrul, această abordare ar însemna un câștig pentru procesul educațional, pentru persoana respectivă, dar și pentru coordonator și instituția la care respectiva persoană dă doctoratul.
 

×
Subiecte în articol: Adrian Curaj demnitari
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close