Adrian Mutu neagă scandalul în care ar fi fost bătut de un interlop, în București: 'Inventați povești'

08 Mar 2020   •   18:48
Adrian Mutu neagă scandalul în care ar fi fost bătut de un interlop, în București: 'Inventați povești' Facebook / Adrian Mutu

Adrian Mutu s-a supărat după ce în spațiul public s-a vehiculat că a fost implicat într-o bătaie într-un restaurant din Bucureşti.

Selecţionerul U21 susţine că a luat cina în acel restaurant, însă neagă faptul că a fost implicat într-un conflict.

După ce, în spațiul public din România s-a vehiculat că Adrian Mutu a fost implicat într-o altercaţie cu liderul clanului Caran, după ce s-a îmbătat, selecţionerul U21 a răbufnit şi spune că nimic nu este adevărat, ci că este doar o încercare de denigrare.

Conflictul dintre Adrian Mutu şi Caran ar fi izbucnit după ce selecţionerul s-ar fi îmbătat şi a vorbit urât cu interlopul. După ce Mutu ar fi fost lovit în mod repetat, conflictul ar fi fost aplanat de cei prezenţi în restaurant.

"Mi-aţi pus o etichetă ca fotbalist şi acum încercaţi sa căutaţi incredibilul chiar şi când nu există, inventaţi poveşti! Ca fotbalist am fost ce-am fost şi mi-am asumat tot, dar acum de când m-am întors în ţara îmi văd de treaba mea, de familia mea şi de fotbalul meu!

Nu am nevoie de aşa ceva acum şi nici nu mă interesează bârfele de stradă... Nu vă daţi seama ce scrieţi? Să mă bat din postura de antrenor al Naţionalei?

Îmi faceţi numai rău cu bârfele astea. Am fost la restaurant să iau cina într-adevăr dar nu s-a întâmplat nimic, dacă nu mă credeţi întrebaţi lumea care a fost acolo sau luaţi imaginile de la restaurant sau sunaţi pe cei pe care spuneţi că m-au bătut, restul sunt cancanuri", scrie Mutu pe Facebook.

Selecționerul spune că are „treburi serioase, să ne calificăm, meciuri importante”, iar astfel de dezinformări strică atmosfera din jurul Naţionalei.

(sursa: Mediafax)

Parteneri
sati
x close