Adrian Năstase, ironic la adresa lui Klaus Iohannis: „Aseară a avut loc al doilea descălecat al președintelui”

23 Ian 2017   •   15:06
Adrian Năstase, ironic la adresa lui Klaus Iohannis: „Aseară a avut loc al doilea descălecat al președintelui” Foto: Intact Images

Fostul premier Adrian Năstase a reacționat dur și comentează pe blogul personal prezența lui Klaus Iohannis la protestele de duminică. Adrian Năstase mărturisește că a avut sentimentul că „micul discurs” al lui Iohannis, pregătit pentru „descălecatul din Piata Universitătii”, a fost plagiat din brosura lui Stephane Hessel cu titlul: „Indignați-vă”.

„Aseară a avut loc al doilea „descălecat” al presedintelui Iohannis. De data aceasta, in Piata Universitătii, „pentru a-si arata indignarea”, in conditiile in care „românii, pe bună dreptate, sunt indignati”.

Imi era cunoscută sintagma. Era vorba de titlul unei brosuri pe care am adus-o din Franta  si pe care i-am recomandat-o lui Valentin Nicolau, care a tradus-o si a publicat-o in 2011, la editura Nemira. Titlul era „Indignati-vă!”

Autorul cărtii – un personaj de 93 de ani, cu o istorie extrem de interesanta. Stephane Hessel, nascut la Berlin, in 1917 si care a trăit  din 1924 in Franta. A cunoscut miscarea dadaista, prin Marcel Duchamp. A participat la Rezistenta franceza, a ajuns in lagarele naziste, a supravietuit razboiului, a redactat alaturi de mari personalitati, Declaratia universala a drepturilor omului, a activat ca diplomat francez in diverse organizatii internationale.

Cartea lui – de fapt o brosura de vreo 20 de pagini – „Indignez-vous!” a avut un succes extraordinar. Peste un milion de exemplare vandute in Franta.  Cateva din ideile cartii sale:

Stephane Hessel crede ca depinde de noi si ca trebuie sa veghem ca societatea noastra sa nu se transforme intr-o societate a celor fara documente, a expulzarilor, a suspiciunilor legate de imigranti, de romi, nu o societate in care se repune in discutie statutul pensionarilor sau ceea ce s-a dobandit prin securitatea sociala, nu o societate in care media se afla in mainile celor bogati…

In opinia lui, motivul rezistentei este indignarea. Pornind de la lecturile lui Sartre, Hessel crede in responsabilitatea fiecarui individ. Istoria, pentru el, definita hegelian, este realizata prin socuri succesiva si inseamna intelegerea provocarilor.

Raul cel mare in societatile noastre – crede Hessel (si sunt de acord cu el) – este indiferenta. Reactia individului care (isi) spune „Nu pot sa fac nimic”, „Incerc sa ma descurc”…

Hessel sugereaza o insurectie pasnica, non-violenta impotriva unei evolutii care inseamna consum de masa, dispret pentru cei slabi, dispret pentru cultura, amnezie generalizata si o competitie fara limite a tuturor conta tuturor.

Am avut sentimentul că micul discurs al lui Iohannis, pregătit pentru „descălecatul” din Piata Universitătii a fost plagiat din brosura lui Hessel, desi acolo nu era scris nimic despre gratieri si amnistie! S-ar putea totusi ca presedintele să nu fi stiut sursa inspiratiei…”, a scris fostul premier pe blogul personal.

Parteneri
x close