Antena 3 CNN Actualitate Haos pe Aeroportul Otopeni și vacanțe date peste cap. Cozi uriașe pentru destinațiile preferate de români

Haos pe Aeroportul Otopeni și vacanțe date peste cap. Cozi uriașe pentru destinațiile preferate de români

Este haos pe Aeroportul Otopeni, iar vacanțele sunt date peste cap. Se stă ore întregi la coadă pentru destinațiile preferate ale românilor, precum Spania, Italia sau Grecia.

de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Iul 2023   •   14:55

Criza de personal din marile aeroporturi afectează grav sezonul turistic.

Ceea ce este ironic este faptul că cele mai mari probleme au fost semnalate în destinațiile preferate de români în această perioadă a anului, adică Grecia, Italia și Spania.

13 zboruri erau anunțate cu întârzieri, numai în prima parte a zilei de duminică, pe aeroportul Internațional "Henri Coandă" din Capitală care este, totodată, și cel mai mare aeroport al țării. 

Problema nu este doar la noi în țară.

Citește și: Mii de zboruri ar putea fi întârziate sau anulate în această vară. Consultant în turism: "Să ne luăm timp și să ne încărcăm cu răbdare"

Nici românii aflați pe marile aeroporturi din străinătate nu au scăpat de întârzieri la întoarcerea în țară.

Pe aeroportul Barajas din Madrid, unul dintre cele mai mari din Europa, au fost în jur de 20 de curse întârziate, printre ele și un zbor de la București care a ajuns la destinație cu o oră întârziere.

Reprezentații aeroporturilor din România pun întârzierile din țară mai ales pe seama problemelor care apar pe marile aeroporturi europene, dar și la unele companii aviatice.

Specialiștii avertizează că situația s-ar putea înrăutăți în condițiile în care controlorii de trafic sunt nemulțumiți de nivelul salariilor și amenință că intră în grevă, potrivit ȘtirileTVR.

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close