Antena 3 CNN Actualitate Aeroportul din Târgu Mureş "pune lacătul" din iunie. A cheltuit deja 80% din buget

Aeroportul din Târgu Mureş "pune lacătul" din iunie. A cheltuit deja 80% din buget

Aeroportul din Târgu Mureş "pune lacătul" din iunie. A cheltuit deja 80% din buget
Sursa foto: Foto: targumuresairport.ro
de M.Z.    |    29 Mai 2012   •   18:59

Aeroportul "Transilvania" din Târgu Mureş nu va mai putea funcţiona de la sfârşitul lunii iunie, deoarece a consumat 80% din bugetul care i-a fost aprobat de Consiliul Judeţean Mureş, a anunţat, marţi, conducerea instituţiei.

Bugetul alocat de Consiliul Judeţean Mureş Aeroportului pe acest an a fost utilizat, până în data de 25 mai, în proporţie de 80%, "ceea ce duce la situaţia nedorită ca la sfârşitul lunii iunie Aeroportul Transilvania să nu mai poată îndeplini condiţiile necesare funcţionării", se arată într-un comunicat emis de conducerea Aeroportului "Transilvania" din Târgu Mureş, potrivit Mediafax.

Conducerea aeroportului susţine că situaţia a apărut deoarece CJ Mureş nu a fost de acord cu bugetul propus, de 11,365 milioane de lei, din care 6,685 milioane de lei "compensaţie", şi a stabilit un buget de 7,4 milioane de lei, aprobând o compensaţie de doar 2,1 milioane de lei.

Directorul Aeroportului "Transilvania" din Târgu Mureş, Ştefan Petru Runcan, a declarat că a notificat, marţi, Ministerul Transporturilor că aeroportul nu va mai putea îndeplini condiţiile necesare funcţionării de la sfârşitul lunii iunie.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita Emoke, a spus că declaraţiile lui Runcan reprezintă "o acţiune de isterie", subliniind că acesta trebuie să gestioneze bugetul aprobat de CJ Mureş.

×
Subiecte în articol: iunie buget
Parteneri
51% dintre românii care voiau să lucreze în armată au fost respinş
x close